ROMÂNIA

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă se vor afla miercuri la Chișinău. Prima vizită externă după preluarea mandatului

Premierul Ciolacu urma să efectueze în Germania prima vizită externă după preluarea mandatului, potrivit unor surse guvernamentale. Între timp, noul premier se pare că s-a răzgândit și va reveni la tradiția premierilor români de a face prima vizită externă în Republica Moldova.

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă se vor afla miercuri la Chișinău, potrivit unor surse politice. Aceleași surse relatează că premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, aflat sâmbătă la București, l-a convins pe Marcel Ciolacu să viziteze prima dată Chișinăul și abia apoi să meargă în vizită în Germania.

În Republica Federală Germania, Marcel Ciolacu se va întâlni cu cancelarul german Olaf Scholz, potrivit acelorași surse.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat cererea de acordare a încrederii pentru programul şi lista Guvernului propus de premierul desemnat Marcel Ciolacu. S-au înregistrat 290 de voturi “pentru” şi 95 “împotrivă”. Niciun vot nu a fost anulat.

Ulterior, Guvernul Ciolacu a depus jurământul în fața președintelui Iohannis, la Cotroceni. Joi seara, de la ora 19.00, Guvernul Ciolacu a avut prima ședință.

Sursa Stiripesurse

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


comentarii

  1. Mai aveți ceva bani românești de aruncat, ticăloșiile voaste??? Doi neica nimeni ai politicii românești se duc să mângâie pobediștii din moldovistanul de est pe creștet și să le mai bage ceva bănet în conturi. Acești lolek și bolek ai politicii vor fi măturați foarte curând din posturile pe care le dețin și poate va veni vremea când vor da socoteală pentru banii împrumutați în numele României și scurși către pobedistanul moldovenist fără nicio noimă, fără a impune sarcini de îndeplinit și a verifica cele făcute cu banii românilor. Ce urmărește România în pobedistanul numit RM??? Cu ce scop se susține statalitatea acestui anus contra naturii neamului românesc, creat în urma pactului ribentrop-molotov și rămas în aceleași mentalități și paradigme???

    1. Mai Buerebista eu nu inteleg un lucru :
      1.Cum dracu a ajuns Ciuca sef de stat major al Armatei Romane ?
      .Ca l-au propulsat P.M,. a fost miscarea ca sa scape de el din MStM,dar au nenorocit o tara.
      2.Ciolacu a crescut in menajeria fostei securitati, dar tot un trepadus este.
      REra maestru de vanatoare prin jud.Buzau si insotea VIPurile pe la vanatori si le organiza ospetele de dupa.
      Trepadus cu Fonctie !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *