Marchel creează o nouă republicuţă cu capitala la Bălţi?
Şi până la căderea regimului Voronin, şi după instalarea noii guvernări, acesta a fost mediatizat pe larg şi nu totdeauna dezinteresat şi fără lipsă de interes politic. Acum ginul a ieşit din vasul fermecat şi-şi face de cap, iar cei care l-au creat şi i-au dat drumul, nu-l pot aduce înapoi. Acum el face ce vrea sau, mai corect, ce i se spune. Cine-i spune? Se cunosc bunele relaţii ale lui Marchel cu actualul patriarh al Moscovei, Chiril, iar presa a speculat chiar subiectul unui „complot” al lui Marchel pentru detronarea mitropolitului Vladimir. Recent vorbele şi faptele episcopului de Bălţi şi Făleşti Marchel au devenit subiect de discuţii la nivel înalt în cadrul Mitropoliei lui Vladimir. Convingerea noastră e că activitatea revoluţionară înflăcărată a episcopului de la Bălţi ar trebui să devină obiectul preocupărilor acelor organe de stat ale RM care sunt abilitate să apere unitatea teritorială, politică şi religioasă a statului R. Moldova.
Să le luăm pe rând şi în ordine cronologică. Potrivit presei de la Chişinău, drept răspuns la acţiunile de protest ale lui Marchel, legate de votarea în Parlament a Legii şanselor egale (antidiscriminării), ÎPS Vladimir a convocat Adunarea eparhială a Eparhiei Centru care a adoptat o „declaraţie anti-Marchel”. Precizăm că Eparhia Centru e condusă de mitropolitul Vladimir şi întruneşte peste 70 de preoţi.
Respectiva Declaraţie este o dovadă clară că deja conflictul din sânul conducerii Mitropoliei lui Vladimir nu mai poate fi ţinut în taină, că s-a mers prea departe chiar şi din punctul de vedere al mitropolitului Vladimir, care nu s-a remarcat în aceşti ani prin acţiuni deosebite de ale lui Marchel.
Declaraţia nu a rămas fără răspuns. Marchel a răspuns prompt. Tăios, obraznic şi… la obiect. Putem vorbi deja despre o schismă în Mitropolia „oficială” a RM. Episcopul Marchel a replicat că nu intenţionează să se supună somaţiei lui Vladimir, invocând argumentul că Declaraţia se referă doar la Episcopia Centru. Replica lui Marchel nu are nimic bisericesc în ea, e o declaraţie sută la sută politică şi încă foarte radicală: „Nu voi renunţa niciodată la manifestaţii de stradă, unde ne putem spune doleanţele, păsul şi durerea. De ce ar trebui cineva să ne lipsească de dreptul nostru de a ne manifesta credinţa sau convingerile ideologice, dreptul la libera exprimare? Acestea au fost doleanţele dictate de laşii slugarnici care îl înconjoară pe mitropolit şi care slujesc mai mult regimului decât Bisericii”. (Apropo, această declaraţie a fost făcută de Marchel pentru Publika TV, iar în ştirea publicată pe site-ul Publika.md sintagma convingeri ideologice este omisă. Întâmplător oare? În finalul aceleiaşi ştiri, se specifică în mod expres faptul că „episcopul de Bălţi şi Făleşti este unul dintre cei mai înflăcăraţi slujitori ai Bisericii care se opune Legii cu privire la asigurarea egalităţii şanselor”. Faptul că pentru activitatea acestuia nu s-a găsit un epitet mai echidistant decât „cel mai înflăcărat slujitor al Bisericii” iar nu mi se pare a fi întâmplător).
Aşadar, Marchel a recunoscut public că serveşte nu numai credinţa, ci şi anumite convingeri ideologice. Care sunt acestea? Iată aici este cazul să se implice organele abilitate cu apărarea securităţii statului. Noi ştim că nu numai convingerile, dar şi speranţele sale ideologice sunt legate strâns de PCRM. Noi mai ştim că aceste convingeri ideologice ale episcopului roşu sunt alimentate de Moscova. Nu se ştie încă cu precizie care e ţinta finală a „luptei sfinte” a lui Marchel – obţinerea scaunului mitropolitan la Chişinău sau crearea unei noi „mitropolii moldoveneşti” la Bălţi, nu înainte, bineînţeles, de crearea unei noi rmn – Republica Moldovenească de Nord? Guvernul ar trebui să anticipeze lucrurile, să le cerceteze şi să informeze opinia publică dacă nu cumva se întrevede o legătură între schisma din mitropolia lui Vladimir şi un alt proiect separatist pentru R. Moldova – o nouă autonomie cu capitala la Bălţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!