Ultima oră

Marea Britanie/Referendum: S-au deschis secțiile de vot

Votarea a început la circa 41.000 de secții de pe teritoriul Marii Britanii. Circa 46,5 milioane de alegători s-au înregistrat la cele 382 de centre locale, potrivit Comisiei Electorale. Potrivit Comisiei, în Anglia, numărul alegătorilor este de 38,96 milioane, în Scoția — 3,99 milioane, în Țara Galilor — 2,27 milioane, în Irlanda de Nord — 1,26 milioane și în Gibraltar — 24.117 alegători.

Experții se așteaptă la o rată de participare la vot care va varia între 60 și 80%, relatează DPA. Urnele se vor închide la ora 21:00 GMT.

Alegătorii vor primi un singur buletin de vot pe care este scrisă întrebarea: ”Regatul Unit ar trebui să rămână membru al Uniunii Europene sau să părăsească Uniunea Europeană” (‘Should the United Kingdom remain a member of the European Union or leave the European Union?’). Ei vor trebui să marcheze cu o cruciuliță fie ”Să rămână membru al Uniunii Europene” (‘Remain a member of the European Union’), fie ”Să părăsească Uniunea Europeană” (‘Leave the European Union’ ).

Rezultatele finale vor fi anunțate la Manchester de către Jenny Watson, ofițerul șef pentru numărare (Chief Counting Officer). Potrivit AFP, rezultatele ar urma să fie anunțate vineri dimineață.

EFE amintește că ultima dată când în Marea Britanie a avut loc un referendum pe tema proiectului european a fost în 1975, când 67% din electorat a fost de acord ca Marea Britanie să facă parte din Comunitatea Economică Europeană, iar rata de participare la vot a fost de 65%. 

agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *