Într-un mod cu totul surprinzător, la întâlnirea de la Moscova cu preşedintele Putin, din 3 septembrie, preşedintele Armeniei, Serj Sargsian, a acceptat să se alăture Uniunii Vamale dominată de Rusia, alături de Kazahstan şi Belarus. Astfel, într-o întâlnire scurtă, el a renunţat la proiectul Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, care includea şi un Acord de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA), a cărui negociere a avansat în ultimii trei ani până la punctul în care parafarea sa a fost ferm programată pentru summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, din noiembrie. Preşedintele armean a ales să-şi priveze ţara de încheierea unor acorduri de liber schimb cu alte state, pe care fiecare economie este liberă să le facă, dacă nu e parte a unei uniuni vamale, caz în care ar avea anumite obligaţii privind tarifele externe comune.
Această privare este deosebit de gravă pentru Armenia, deoarece tariful extern al Rusiei este, în general, extrem de protecţionist. Sargsian a înlăturat în acelaşi timp singura strategie plauzibilă a Armeniei de a deveni o economie mică și deschisă, de înaltă calificare, urmând, de exemplu, modelul Israelului, cu care are mai multe trăsături comune. În sens mai larg, este de remarcat faptul că cele mai multe dintre economiile de top 10 din lume în funcţie de PIB-ul pe cap de locuitor, de la Luxemburg la Singapore, sunt mici, dar sunt țări complet deschise.
Președintele Sargsian a oferit două explicații pentru comportamentul său enigmatic: Armenia depinde de Rusia pentru a-i garanta securitatea, iar marea diasporă armeană din Rusia face să fie natural ca cele două țări să aibă o relație economică strânsă. Prima explicaţie ar putea fi contestată prin faptul că niciun alt acord de securitate colectivă, de exemplu NATO, nu ar solicita statelor membre să se alăture unei uniuni vamale, conduse de o națiune anume.
În ce priveşte diaspora armeană din Rusia, remitenţele sunt într-adevăr importante pentru economia armeană şi vor rămâne aşa până când economia sa va deveni suficient de dinamică pentru a-şi atrage emigraţii înapoi acasă. În perioada tensionării relațiilor ruso-georgiene înainte de războiul din 2008, au fost luate măsuri discriminatorii de către poliția rusă împotriva georgienilor din Rusia.
Armenia este profund preocupată de cetăţenii săi să nu fie maltrataţi în acelaşi fel în Rusia. Dar, din nou, legătura cu Uniunea Vamală condusă de Rusia este complet gratuită și logic inutilă. De exemplu, atât Norvegia, cât și Elveția sunt complet integrate pe piața forței de muncă din UE și se bucură de libera circulație a persoanelor în tot Spațiul Economic European. Dar UE nu vede nicio nevoie de a pune presiune asupra acestor țări pentru ca ele să se alăture uniunii sale vamale, Norvegia și Elveția fiind libere să-şi urmeze propriile politici comerciale cu țări terțe.
Controlul rusesc asupra importurilor de gaze din Armenia poate fi în continuare un factor care să explice decizia preşedintelui Sargsian. Cu siguranţă el a observat modul în care Rusia utilizează furnizarea de energie ca instrument de politică externă coercitiv atât în Ucraina, cât şi în Moldova.
Există şi alte evoluții recente care pot pune în lumină comportamentul Rusiei față de Armenia. La 13 august președintele Putin a efectuat prima sa vizită la Baku după mai mulți ani, care s-a încheiat cu contracte pentru furnizarea de echipamente militare ruse în Azerbaidjan, în valoare de 4 miliarde de dolari. Azerbaidjanul însuşi crește cheltuielile militare pe baza veniturilor din petrol și gaze și se poate observa frecvent în discursul politic al țării o puternică hotărâre în a obține soluționarea pe care şi-o doreşte pentru Nagorno-Karabah, de preferință prin negociere, dar dacă este necesar, şi prin forță. Între timp, Rusia are o bază militară în Armenia. Astfel, Rusia înarmează în mod evident inamicul Armeniei, făcând în același timp presiuni asupra celei din urmă pentru a se alătura uniunii vamale. Termenii exacți ai conversației Sargsian-Putin pe această chestiune nu sunt cunoscuţi public, dar nu-s greu de imaginat.
Totodată, există în Armenia sentimentul că UE, deşi aprofundează cooperarea civilă cu Armenia prin intermediul Parteneriatului Estic, a făcut prea puțin pentru a ușura situația vulnerabilă din punct de vedere geopolitic și geoeconomic a ţării. De exemplu, a cerut Armeniei să-şi închidă stația de energie nucleară, fără a oferi soluții alternative de energie. Și nu a exercitat nicio influență vizibilă asupra Azerbaidjanului în vederea soluționării conflictului din Nagorno-Karabah sau asupra Turciei cu privire la problema deschiderii frontierei armeano-turce pentru a normaliza legăturile de transport.
Dar această poveste armeană este doar o parte dintr-o campanie rusă mai largă de a descuraja, totodată, Ucraina și Republica Moldova de a semna DCFTA. Rusia are o experiență îndelungată în utilizarea barierelor pseudotehnice în calea comerțului pe post de instrumente de presiune politică. La 11 septembrie, Rusia a schimbat tactica, trecând de la amenințare la acțiune prin interzicerea importului de vinuri moldoveneşti. Oficialii ruși au transformat peste noapte o băutură alcoolică plăcută într-un „pericol de sănătate“ pentru întreaga populație rusă. Georgia a suferit în ultimii ani acțiuni similare împotriva vinului și apelor sale minerale, în diferite momente. În prezent Ucraina, care de obicei este luată în vizor prin întârzieri vamale lungi, a fost lovită cu cea mai recentă bijuterie a diplomației comerciale ruseşti: ciocolata ucraineană a fost declarată din senin un „pericol pentru sănătate“ în întreaga uniune vamală ruso-kazaho-belarusă! Astfel de acțiuni sunt contestate de Organizaţia Mondială a Comerţului, cu excepția cazului în care justificarea lor este transparentă și dovedită științific, lucru care semnalează existenţa altei probleme: Rusia ar putea crede că, în calitate de nou membru al OMC, poate anula regulile ori de câte ori are un interes politic în a face acest lucru.
Președintele Putin face tot ce îi stă în putere pentru a-şi extinde uniunea vamală prin măsuri coercitive, negând interesele economice ale statelor vizate de a avea relații economice deschise cu restul lumii și, în special, cu UE. Kazahstan, deşi membru fondator al Uniunii Vamale, este ofensat de nivelul ridicat al tarifelor ruseşti pe care a fost nevoit să le adopte. Pe scurt, un triplu dezastru este în curs de apariţie pe continentul european: distrugerea politicii de vecinătate benigne a UE, otrăvirea relațiilor Rusia-UE și construirea unei politici de vecinătate dezastruoase a Rusiei. De ce dezastruoase? Pentru UE și pentru relaţia UE-Rusia este destul de evident de ce. Dar cum ar putea pune în pericol Armenia, Republica Moldova sau Ucraina? Pentru că strategia Rusiei este construită pe două fundaţii şubrede: în primul rând, ar îngrădi libertatea noului membru al Uniunii Vamale de a dezvolta o economie competitivă, deschisă în lumea globalizării secolului XXI și, în al doilea rând, pentru că ar fi construit o geopolitică hegemonică de coerciţie brută. Prin combinație, acestea sunt o rețetă bună de resentimente și, în cele din urmă, pentru eșec.
Georgia părea să fi fost suficient imunizată împotriva presiunilor ruse de a se alătura Uniunii Vamale conduse de Rusia. Cu toate acestea, recent, prim-ministrul Bidzina Ivanişvili a creat confuzie spunând că va analiza dacă Uniunea Vamală este în interesul Georgiei. Acest lucru ar însemna răsturnarea obiectivului principal al ţării de a deveni complet deschisă din punct de vedere economic în întreaga lume. Remarcele sale au fost urmate repede de declarații oficiale, potrivit cărora priorităţile europene şi vestice ale Georgiei nu sunt puse în discuţie. Se pare că primul ministru a formulat observații diplomatice față de Rusia, care au fost scoase din context și nu ar trebui să fie suprainterpretate. Ce este de făcut? La 11 septembrie, comisarul Stefan Füle și-a exprimat îngrijorarea înaintea Parlamentului European admiţând „presiunea enormă care trebuie suportată“ de către unii dintre partenerii estici ai UE. Comisarul a declarat: „Vreau să fiu clar: dezvoltarea proiectului Uniunii Economice Eurasiatice trebuie să respecte deciziile suverane ale partenerilor noștri. Orice amenințări venite din partea Rusiei legate de posibilitatea semnării unor acorduri cu Uniunea Europeană sunt inacceptabile“. Acestea includ utilizarea abuzivă a prețurilor la energie, obstacolele artificiale ale schimburilor comerciale, cooperarea militară și garanțiile de securitate și instrumentalizarea conflictelor prelungite, ca fiind inacceptabile.
UE trebuie să ducă până la capăt declaraţia făcută prin intensificarea sprijinului pentru Armenia, R. Moldova, Ucraina și Georgia, folosind o puternică campanie de informare. UE trebuie să explice de ce strategia Rusiei este atât de periculoasă, abordând aceste argumente pentru toate forțele democratice, atât pentru partidele politice, cât și pentru societatea civilă din cadrul statelor partenere și, în special, în cadrul societăţii armene. UE a început deja pregătirile pentru a ajuta R. Moldova să depășească embargoul impus de Rusia vinurilor sale. Prin observaţiile adresate Parlamentului European, comisarul Füle a raportat că el și comisarul pentru agricultură „intenționează să analizeze posibilitatea de creștere a cotei de vin pentru exporturile moldovenești către UE“.
Aceste dezastre multiple ar putea fi evitate cu avantaje pentru toate părțile implicate. Rusia ar putea să extindă raza de acțiune a noii Uniuni Vamale prin încheierea unor acorduri de liber schimb de înaltă calitate cu statele care doresc să aibă, totodată, DCFTA cu UE. În plus, Rusia și UE ar putea avea discuții deschise despre un acord de liber schimb între Uniunea Vamală și UE. Acești pași ar fi demni de expresii precum „casa noastră europeană comună“, unde obiectivul ar trebui să fie crearea unui spațiu economic comun de la „Lisabona la Vladivostok“ (ideea lui Putin). Rusia ar trebui să fie dispusă să facă o înțelegere cu UE, cel mai bine începând de mâine, de a dezvolta politici de sprijin reciproc, noncoercitive față de vecinii lor comuni, decât să insiste pe jocul de sumă zero al secolului XIX de competiţie geopolitică, forțând o alegere a vecinilor noștri, care şi-ar dori relații bune atât cu UE, cât și cu Rusia.
Adaptare de SIMONA SOLOMON după www.ceps.eu.
* Michael Emerson este cercetător la Centrul European pentru Studii Politice (CEPS).
** Hrant Kostantyan este cercetător asociat al CEPS şi al Fondului Special de Cercetare şi cercetător al Centrului pentru Studii Europene în cadrul Departamentului de Ştiinţe Politice al Universităţii din Ghent.
