Actualitate

Mărfuri cu termen expirat și fără acte depistate de poliție

În urma verificărilor, forțele de ordine au depistat la un agent economic din Bălți produse alimentare în sortiment şi băuturi alcoolice cu termenul de valabilitate expirat şi ulterior modificat și utilaj special utilizat la imprimarea stiker-ilor, folosit la modificarea dății de expirare. Suma mărfii ridicate este de circa 20 mii lei.

De asemenea, poliția a descoperit un agent economic din oraşul Cahul, care gestiona șase puncte de comercializare prin intermediul cărora realiza mărfuri de uz casnic în sortiment în lipsa documentelor de provenienţă. Valoarea mărfii depășește suma de 40 mii lei.
Al treilea caz depistat de poliţişti vizează descoperirea unui microbuz de model „Mercedes” încărcat cu 800 kg de mezeluri. Marfa, în valoare de 36 mii lei, nu era însoţită de niciun act de proveniență. Mezelurile au fost introduse în țară fără a fi declarate organului vamal şi urmau să fie vândute pe piaţa internă a R. Moldova.

În toate cele trei cazuri marfa a fost confiscată, iar forţele de ordine acumulează probele necesare în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor şi atragerii la răspundere a persoanelor implicate în aceste ilegalităţi.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *