Încă se află în partea cealaltă a pantei şi nu se ştie dacă va reuşi sau nu să treacă dealul. În faţa sa se află un stâlp de înaltă tensiune şi nimic mai mult. E pustiu în jur. Procedeul pe care-l foloseşte pictorul în acest tablou este metonimia, prin intermediul căreia încearcă să vorbească despre viaţa de la ţară. Ar mai putea fi şi o parabolă foarte sugestivă a tranziţiei basarabene. Dincolo de aceasta, este tulburător cerul pe care-l surprinde Ştefan Coman. Într-adevăr, e un cer basarabean sută la sută. Asemenea privelişti celeste nu veţi mai vedea nicăieri în lume. Una peste alta, prin acest tablou extrem de emoţionant, Ştefan Coman devine unul dintre cei mai importanţi pictori basarabeni de astăzi. Ce mai la deal, la vale – jos pălăria, Ştefan!
(D. C.)
