„Maria Bieşu – vocaţie şi destin artistic”

Evenimentul se înscrie plenar în programul Festivalului internaţional al vedetelor de operă şi balet "Invită Maria Bieşu", ediţia a XVIII-a. Pregătit de Centrul Studiul Artelor al Institutului Patrimoniului Cultural al AŞM, volumul a apărut în prestigioasa colecţie de carte „Academica”, a şaptea la număr, la Î.S. Firma editorial-poligrafică „Tipografia Centrală”. Coordonator şi redactor ştiinţific este dr. Violina Galaicu, responsabil de ediţie – dr. hab. Aurelian Dănilă.
Lucrarea are un cuvânt introductiv „Har, perseverenţă, sacrificiu…”, semnat de acad. Gheorghe Duca şi o prefaţă scrisă de compozitorul academician Eugen Doga „Un vis divin împlinit.
Monografia constă din trei părţi: partea I este cea ştiinţifică – „Studii. Sinteze. Interpretări”; partea a II-a a inclus „Opinii. Reflecţii. Mărturii”, materiale scrise de interpreţi vocali, compozitori, dirijori, scriitori, iar cea de-a III-a, întitulată „Primadona în imagini”, prezintă un emoţionant album al cântăreţei, avându-l în calitate de director de imagine pe Mihai Potârniche.
Volumul, ca studiu complex, este însoţit şi de o bibliografie, discografie, spectacologie, filmografie, iconografie, ceea ce sporesc valoarea lucrării lansate. Este un veritabil cadou pentru cititori şi discul plasat în buzunăraşul cărţii cu lucrări interpretate de Maria Bieşu.