Maria Şleahtiţchi: „Bălţiul este un oraş al poeziei. Veniţi la noi, privighetoarea mai cântă!”

Din 1984 până în prezent este cadru didactic la Universitatea de Stat „A. Russo” din Bălţi. În perioada 2000-2010 a fost decan al Facultăţii de Filologie. Din 2010 deţine funcţia de prorector la aceeaşi instituţie. Este doctor în filologie cu o teză în domeniul literaturii române pentru copii (1991), cofondatoare a revistei literare „Semn” (1995) şi redactor-şef adjunct al acesteia. A debutat cu volumul de poezie „O săptămână de poeme nescrise” (1998, Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova), urmat de „Jocurile alterităţii” (eseu, 2002, Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova). În 2010 i se conferă Medalia „Mihai Eminescu”.
 
Maria Şleahtiţchi s-a afirmat în mai multe domenii ale literaturii (face poezie, critică literară şi dramaturgie), dar şi în calitate de profesoară. În 2001 (în colaborare cu Nicolae Leahu) debutează în dramaturgie cu eseul dramatic „Cvartet pentru o voce şi toate cuvintele” (Editura „Cartier”, premiul Ministerului Culturii din R. Moldova). În calitate de critic literar, ia în dezbatere probleme de teorie şi istorie literară, în special, problema alterităţii în cadrul limbajului poetic. În 2007, la Editura „Timpul” din Iaşi, îi apare volumul de critică literară „Cerc deschis. Literatura română din Basarabia în postcomunism” (Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Chişinău), iar în 2010, la Editura „Cartier” din Chişinău, vede lumina tiparului placheta de versuri „Oleandrii mă strigă roz”.
În calitate de prorector, ea a contribuit la reacreditarea ştiinţifică a universităţii, cu cinci profiluri, la deschiderea câtorva specialităţi noi de doctorat, la organizarea unor întruniri ştiinţifice, a coordonat activitatea de cercetare într-un proiect la tema „Literatura ca spaţiu al reprezentării” etc.

„Cât priveşte creaţia, sunt bucuroasă că am scris câteva poeme, care sper să ajungă o carte. În prezent continui să muncesc în administrare, ceea ce este totuna cu a nu avea timp nici pentru cercetare, nici pentru creaţie, nici pentru activităţi didactice. Astfel îmi câştig existenţa”, ne-a spus Maria Şleahtiţchi.

Cât priveşte planurile de viitor, ea ne-a mărturisit următoarele: „Să-mi fie sănătoasă familia, să avem aşezare, pentru că în anii din urmă am suferit de lipsa aşezării… în viaţă. Totul a fost un continuu fluid de nervi, emoţii, zbateri ca într-un spaţiu-vid, încolţiri, persiflări, umilinţe – toate acestea s-au adunat într-un trist sentiment al mişcării inutile împotriva curentului… Dar eu sunt optimistă, pe lângă faptul că trebuie să-mi divulg şi semnificativa doză de idealism incurabil”.

În schimb, Maria Şleahtiţchi este mulţumită de mediul literar de la Bălţi. „Zicea cineva că în oraşele de provincie, cu atmosferă viciată, tocmai se scrie bine poezie. Iată că în acest sens Bălţiul este un oraş al… poeziei. Vă invităm să locuiţi aici. Aici puteţi avea la propriu nevroze bacoviene, frustrări macedonskiene. Veniţi, privighetoarea mai cântă…”, ne-a îndemnat ea.