Marian Lupu a discutat la Varşovia cu Barack Obama

În cadrul acesteia, Marian Lupu a reconfirmat, că la etapa actuală obiectivele principale ale Republicii Moldova se regăsesc în tot ceea, ce semnifică procesul de integrare europeană. Şeful Casei Albe a reiterat, că Statele Unite sunt în favoarea politicii uşilor deschise faţă de ţările, care doresc să adere la Uniunea Europeană. Preşedintele Obama a spus că va sprijini în continuare aspiraţiile noastre europene şi a apreciat înalt eforturile depuse pe calea promovării democraţiei si a reformelor în Republica Moldova.
Marian Lupu, la rândul său, a mulţumit Statelor Unite ale Americii pentru suportul multilateral acordat ţării noastre. Liderul moldovean a menţionat necesitatea consolidării forţelor interne pentru a obţine rezultate reale în implementarea reformelor necesare Republicii Moldova.
În alt context, Preşedintele interimar al Republicii Moldova a abordat subiectul reintegrării teritoriale a ţării, subliniind necesitatea de a oficializa negocierile în formatul „5+2” (în care OCSE, Rusia şi Ucraina sunt mediatori, iar SUA şi UE participă în calitate de observatori).
Marian Lupu va oferi luni, 30 mai, în prima parte a zile un briefing de totalizare a rezultatelor vizitei sale oficiale la Varşovia. Ora desfăşurării lui va fi comunicată suplimentar.
Ana Cojocaru