Politică

Marian Lupu: Filat subminează alegerea Preşedintelui şi AIE!

Marian Lupu plasează şi recentele cerinţe de a demite o serie de demnitari anume în acest context al "intereselor politice egoiste", lipsite de justificare.

"Să ştiţi că există viaţă şi după ce te atacă partenerul de Alianţă", a parafrazat liderul Partidului Democrat, răspunzând dacă mai există
Alianţa pentru Integrare Europeană. El a declarat drept important ca, în pofida manifestărilor de aroganţă politică şi a testelor electorale
ce pot urma, să fie păstrată şansa guvernării democratice şi proeuropene în Republica Moldova. Riscul major generat de manevrele
premierului Vladimir Filat constă în compromiterea cursului de dezvoltare a ţării, apreciază liderul democrat. El consideră, totuşi,
că AIE-2 mai există de jure, deşi a primit o lovitură în spate de la liderul PLDM. Ca şi singură soluţie pentru reînvierea Alianţei, Marian
Lupu vede revenirea tuturor la baza, pe care aceasta a fost constituită, în special a PLDM, care a abdicat de la angajamentele
luate şi s-a solidarizat cu cerinţele PCRM.

Referitor la remanierile promise de Prim-ministru în Guvern, Preşedintele interimar spune că ele ar fi un lucru firesc, dacă s-ar
conveni în AIE şi ar fi bazate pe circumstanţe justificate, dar deocamdată avem doar declaraţii politicianiste nemotivate. PDM anunţă
că are obiecţii la însuşi modul cum este condus Guvernul, cum funcţionează instituţiile responsabile de acumularea şi valorificarea
banilor publici, teme care se cer a fi examinate în Alianţă, unde să se ia şi deciziile rezonabile la acest capitol. Marian Lupu anunţă cu
fermitate că refuză să mai accepte decizii hazardate, declarând că doi ani am asistat la mendre de cel mai înalt nivel.

În legătură cu raportul Premierului în Parlament şi cerinţele acestuia de a demite o serie de şefi de instituţii autonome, aflate sub control Parlamentar, Marian Lupu dă de înţeles că avem de a face cu o imixtiune şi cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat.
El consideră că "solicitarea donului Filat este expresia dorinţelor proprii şi atât, deoarece îi lipsesc argumentele." Speakerul
Legislativului a dat o notă foarte joasă alocuţiunii Premierului în Parlament, spunând: "domnul Filat a prezentat un raport slab, din care
dacă eliminăm epitetele, presupunerile şi impresiile, puţin ce mai rămâne. Cu regret, premierul s-a dovedit a fi destul de superficial în
analiza fenomenului de abuzuri împotriva unor întreprinderi strategice din Republica Moldova, căci tema băncilor este doar o parte a
problemei. Consider că el însuşi poartă o mare responsabilitate pentru lipsa de măsuri preventive. Poate şi de aici i se trage tendinţa de a
acuza alte instituţii, de a face imixtiuni în diferite organe de stat."

În încheierea interviului oferit agenţiei Infotag, Marian Lupu îşi exprimă speranţa că, poate, se va reuşi prevenirea unei noi "coaliţii
monstruoase". Iar dacă Filat "va impune alte reguli de joc, vom fi nevoiţi să schimbăm şi noi tactica." Cert este că Partidul Democrat va
fi consecvent în promovarea democratizării şi integrării europene a Republicii Moldova, a reiterat liderul formaţiunii.

Sursa: Infotag.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *