Politică

Marian Lupu: PCRM şi PLDM sînt groparii Moldovei

. Potrivit liderului PD, declaraţia oficialilor de la Bucureşti, dar şi a celor din Uniunea Europeană denotă un mesaj clar şi direct că relaţiile noastre cu UE s-au deteriorat puternic.

"Ce spun oficailii de la Bucureşti este o reacţie firească. Am avut multe telefoane de la ofiali de rang înalt de la Bruxelles. O reacţie neformală deja există, oamenii şi-au pus mîinele în cap cînd au văzut ce s-a votat astăzi în plen. Pot să presupun că la începutul săptămînii viitoare ne vom aştepta şi la o reacţie ofială de la partenerii europeni. Cred că declaraţia celor de la Bucureşti, dar şi celor din UE relevă un mesaj clar şi direct că acţiunile PCRM şi PLDM arată că ei sînt groparii Moldovei şi a parcursului European”, a menţionat Lupu.

S-a redus la zero ce s-a făcut timp de trei ani

Totodată, liderul PD declară că oficialii europeni se arată deranjaţi de instabilitatea politică din ţara noastră, menţionînd că din partea lor a venit chiar şi un ultimatum. "Sînt sigur că azi s-a redus la zero tot ce s-a făcut timp de trei ani. S-ar putea ca ţara noastră să ajungă în aceeaşi situaţie cu UE, echivalentă cu cea a Ucrainei. S-a menţionat clar că dacă pînă la începutul lunii mai la Chişinău nu se ajunge la o stabilitate a situaţiei se pune în mare pericol continuare procesului de negocieri asupra Acordului de asociere”, a specificat Marian Lupu.

"În pofida faptului că am auzit astăzi cîte ceva de la Comisia de la Veneţia, ori săptămîna viitoare, ori după sărbători, cred că vom avea parte de o paradă întreagă de declaraţii din partea europenilor. Partenerii noştri urmează să decidă care vor fi relaţiile de colaborare cu ţara noastră în viitor", a mai adăugat liderul democraţilor.

Oficialii de la Bucureşti au reacţionat, după ce în Parlamentul de la Chişinău, PLDM a votat împreună cu PCRM un proiect de lege care prevede că judecătorii Curţii Constituţionale ar putea fi demişi de Legislativ. Consilierul preşedintelui român, Traian Băsescu, Iulian Chifu, a menţionat că "tăvălugul de la Chişinău nu se mai opreşte. Drumul spre Uniunea Europeană pare definitiv compromis pentru Republica Moldova, prin atacuri fundamentale la adresa statului de drept", se spune într-un mesaj al oficialului".

Totodată, Comisia de la Veneţia susţine că decizia Parlamentului de ridicare a mandatului judecătorilor Curţii Constituţionale contravine prevederilor europene privind justiţia. Comisia de la Veneţia recomandă ca această lege să nu fie adoptată.
 
via noi.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *