Actualitate

Marina Tauber (Șor) „atac raider” asupra gramaticii limbii române. Patru greșeli într-o singură propoziție

Patru greșeli gramaticale într-o singură propoziție: „performanța” aparține Marinei Tauber (Șor), care a ieșit astăzi să vorbească în cadrul unui briefing de presă despre „atacul brutal asupra moralei publice”, cu referire la marșul LGBT+ din 19 iunie curent.

Deputata Partidului Șor a ieșit în față cu o pancartă pe care este ilustrat un cuplu împreună cu un copil și care spune că „dragostea dintre un bărbat și o femeie este cheia existentenței omenirii”.

În forma de pe pancartă a propoziției apar următoarele greșeli gramaticale:

„Dragostea dintr-e* bărbat și femeie -* este cheia existentenței* omenirei*”.

A. Dintr-e nu se scrie cu cratimă.

B. Înainte de verbul este nu este necesară folosirea cratimii.

C. Se scrie corect existenței, și nu existentenței.

D. Varianta corectă a ultimului cuvânt din propoziție este omenirii, și nu omenirei.


Amintim că fosta colegă de școală a lui Ilan Șor figurează în ambele rapoarte Kroll privind furtul miliardului de la cele trei bănci. Potrivit raportului, Tauber, alături de alți acționari ai „Unibank”, ar fi acționat concertat în beneficiul lui Ilan Șor.

Marina Tauber a rămas fără imunitate parlamentară în 2019, fiind cercetată pentru că ar fi „favorizat fraudarea sistemului bancar”. Aceasta a fost reținută, dar, un an mai târziu, a fost scoasă de sub urmărire penală, pe motiv că faptele nu ar întruni elementele infracțiunilor imputate.

În 2020, averea lui Tauber a constituit pretext pentru două demersuri, în adresa ANI și PG. Atunci, autoarea demersului, fosta deputată socialistă Marina Radvan, preciza că datele din declarațiile de avere ale Marinei Tauber trezesc nedumeriri, făcând trimitere la accesoriile de lux etalate de parlamentară.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


comentarii

  1. Mai precis…gramatical : nu stie absolut nimic din formarea , folosirea si logica predicatului verbal si neverbal în limba română ! NU STIE NIMIC DESPRE CE ESTE ,cum se mănîncă și cu ce – APOZITIA ! Este gresala grava a tuturor românofobilor spălați pe creier de limba rusă .

Dă-i un răspuns lui Polilogu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *