Marșul Unirii de la Chișinău s-a desfășurat fără mari incidente
Circa patru mii de adepți ai unirii Republicii Moldova cu România s-au adunat astăzi după-amiază în fața Academiei de Științe a Moldovei. Sute de drapele tricolore s-au înălțat deasupra capetelor celor veniți. După câteva discursuri înflăcărate, coloana de manifestanți și-a urmat traseul modificat de autoritățile municipale pe străzile Ismail, Alexe Mateevicii, Anton Crihan și s-a încheiat la Teatrul de Vară din parcul Valea Morilor. Marșul a adunat tineri de pe ambele maluri ale Prutului, printre care au fost și membri ai organizației Noua Dreaptă și a Partidului Național Român. În timpul procesiunii, participanții au scandat „Unirea!”, „Limba română unica stăpână!”, „Trăiască, trăiască, Moldova, Ardealul și Țara Românească!” etc. Securitatea participanților la marș a fost asigurată de un efectiv de peste 700 de carabineri și polițiști, precum și de numeroși agenți ai Serviciului de Securitate și Informație. Forțele de ordine au reușit să blocheze câțiva cetățeni rusofoni care au încercat să-și exprime nemulțumirea față de unioniști. De asemenea, chiar dacă a renunțat la o contramenifestație, liderul partidului „Patrioții Moldovei” Mihail Garbuz și-au făcut apariția pe strada Anton Crihan. Polițiștii l-au reținut însă până a trecut Marșul Unirii. Pe scena Teatrului de Vară organizatorii au desfășurat un banner mare pe care era scris UNIREA FACE PUTEREA și au aprins fumigene. În final, s-a dat citire unui document numit Memorandum privind direcția europeană a Republicii Moldova, care a fost trimis Guvernului, Parlamentului și președintelui republicii.