Ultima oră

Martin Schulz avertizează asupra riscului modificării graniţelor Europei şi critică atitudinea populiştilor faţă de imigranţi

Dreptul de a călători liber şi de a trăi în orice parte a Europei este cea mai mare realizare a unităţii europene, a subliniat Schulz în discursul despre Europa rostit în fiecare an de preşedintele PE în această zi aniversară, la fel cum procedează şi preşedinţii Consiliului şi Comisiei Europene.

În acest context, el a atras atenţia asupra panicii pe care încearcă să o stârnească politicienii populişti ce se împotrivesc sosirii celor pe care ei îi numesc "imigranţii săraci" proveniţi din România şi Bulgaria, care, în opinia acestor politicieni, abuzează de sistemele de asistenţă socială ale ţărilor unde se instalează.

Referindu-se la criză din Ucraina, Martin Schulz a afirmat că este inacceptabil că în Europa graniţele să fie schimbate din nou prin forţă, subliniind totodată că acest conflict nu poate fi soluţionat decât prin mijloace politice. "Ne place sau nu, Rusia este o putere-cheie, un membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. Suntem în măsură să ne angajăm faţă de păstrarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, dar trebuie să menţinem în acelaşi timp deschise toate canalele de comunicare cu Rusia", a indicat preşedintele PE.

Pe de altă parte, Schulz a cerut începerea unei ample reforme a politicilor europene în materie de azil şi refugiaţi, criticând faptul că practic în fiecare zi tot mai multe persoane mor la frontierele externe ale UE în încercarea lor de a ajunge în Europa. El a sugerat o armonizare sporită a procedurilor de azil şi mai multă solidaritate din partea ţărilor europene, semnalând că "nu este corect că numai câteva ţări europene să primească majoritatea refugiaţilor".  

hotnews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *