Actualitate

Măsuri mai dure pentru șoferii de taxi care nu vor elibera bonul: Pasagerii vor fi în drept să nu achite, dacă nu primesc bonul

Pentru a combate fenomenul transportului ilegal, participanții la ședință au propus ca șoferii de taxi să fie obligați să dețină aparate de taxare, iar pasagerii să achite călătoriile conform indicațiilor de pe contor. Mai mult decât atât, taximetriștii vor fi obligați să elibereze bonul de plată la sfârșitul fiecărei călătorii. În caz contrat, clientul ar putea fi în drept să refuze achitarea călătoriei.

Totodată, membrii ATAT au venit cu propunerea de a efectua un audit al activităților companiilor fictive care prestează servicii de transport de pasageri, iar eliberarea extrasului din Registrul Operatorilor de Transport Rutier să fie efectuată doar după dotarea automobilului cu aparat de casă. De asemenea, ATAT a venit cu propunerea de amendare a Codului transporturilor. Și anume, în cazul nerespectării regulilor de exploatare a unităților de transport, să fie ridicate plăcuțele de înmatriculare, pentru prima încălcare – 30 de zile, iar pentru cea de-a doua – 180 de zile.

Ministerul Economiei și Infrastructurii îndeamnă călătorii să opteze pentru serviciile companiilor de taxi, care prestează servicii în condițiile cadrului legal, sunt dotate cu aparate de taxare și plăcuțe de înmatriculare galbene, precum și să ceară bonuri de plată. Astfel, vor contribui direct la combaterea fenomenului de activitate ilicită în transportul auto de pasageri în regim de taxi, care afectează siguranța pasagerilor și sporește concurența neloială.

Sursa: Tv8.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *