Aşa ceva nu se povesteşte, îmi spunea dumnealui; insuccesele, eşecurile, înfrângerile, ratările nu se scot de sub preş, dar mai ales nu se fac publice; sunt lucruri care pur şi simplu nu se spun, mă povăţuia dumnealui părinteşte; trebuie trecute cu vederea ca să puteţi trăi mai departe; trebuie să le uitaţi cât mai repede posibil, dacă nu vreţi să le repetaţi la infinit; nu trebuie să le ridicaţi mingea la fileu inamicilor dumneavoastră, care atâta şi aşteaptă; nu trebuie să le daţi duşmanilor dumneavoastră noi motive pentru a vă dispreţui şi mai tare, îmi spunea distinsul meu prieten. Apreciez grija pe care mi-o poartă şi îngrijorarea sa, dar, cu toate astea, opinia mea e alta: eu cred că e bine să ne asumăm şi eşecurile, nu numai victoriile; e bine să ne asumăm şi greşelile, nu doar să culegem caimacul.
Noi trăim într-o „lume de îngeri”, vorba unui poet celebru, în care tot timpul alţii sunt de vină pentru lucrurile care nu merg în societatea noastră, şi numai nu noi, noi în niciun caz, se poate, domnule, cum să fim noi de vină?, alţii sunt de vină. Din cauza asta ne și aflăm în impasul în care am ajuns: pentru că, mereu, alţii sunt de vină pentru catastrofele noastre personale sau colective.
Ei bine, ajuns în acest punct, vreau să-mi mai recunosc un păcat, de data aceasta faţă de poetul Iulian Filip, pe care, acum un an, l-am desfiinţat într-o cronică de-a mea. Şi asta după ce, acum câteva zile, am văzut un spectacol după o piesă de-a sa la Teatrul Guguţă şi i-am citit poezia Făt-Frumos la păscut vaca, care pur şi simplu m-au dat peste cap – şi piesa, şi poezia fiind foarte frumoase. Citindu-i poezia Făt-Frumos la păscut vaca – o poezie rară, demnă de a intra în orice antologie de poezie contemporană românească de pe ambele maluri ale Prutului -, mi-am dat seama cât de nedrept am fost cu poetul Iulian Filip. Un poet care are asemenea poezii nu poate fi trecut cu vederea cu una, cu două. Un poet care a scris o asemenea poezie, în care fantasticul, tradiţia, mitul, adolescenţa, ruralul, naturalul, fantezia se întâlnesc şi se contopesc nu poate să fie un poet de doi bani. După ce i-am ascultat această poezie, mi-am dat seama că Iulian Filip este un poet important, iar eu m-am pripit să trag o dungă peste poezia sa, drept pentru care îmi torn cenuşă pe cap.
Prietenul meu mai în vârstă avea pe undeva şi dreptate, pentru că, într-adevăr, după tableta mea de data trecută în care povesteam despre una dintre nereuşitele mele de bibliotecar au urmat şi câteva reacţii de jubilare din partea unor colegi bibliotecari care s-au grăbit să mă ia la vale, de parcă ei nu ar fi avut niciodată vreun eşec.
S-ar putea ca unii să mă taxeze şi pentru noua mea culpa. Ştiu asta. Și totuși, foarte frumosul poem al lui Iulian Filip mi-a dat peste cap tot eşafodajul din cronica mea de cândva. Vina este a mea, domnule poet, că nu v-am citit întreaga poezie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
