Actualitate

Medici fără Frontiere: Un nou spital din Siria, distrus de bombardamente

„Spitalul Omar Ben Abdulaziz, situat la est de Alep și sprijinit de MSF a fost distrus. MSF condamnă cu cea mai mare fermitate acest act care, încă o dată, sfidează cele mai elementare reguli ale dreptului umanitar internațional, ce se aplică punctelor de îngrijire” medicală, subliniază organizația într-un comunicat, indicând că atacul aerian s-a produs marți.

Potrivit unui reporter AFP aflat la fața locului, spitalul lovit de bombardament este unul dintre cele mai importante situate la est de Alep. Atacul aerian a vizat o clădire de zece metri, care a suferit daune ușoare și ar trebui să se redeschidă în două zile după reparații, potrivit aceleiași surse.

Conform organizației menționate, acest spital furniza asistență medicală primară, servicii chirurgicale și dispunea și de un serviciu de maternitate.

„Atacurile împotriva infrastructurii de sănătate sunt aproape zilnice. Situația este catastrofală: civili și lucrători în domeniul sănătății sunt primele victime. Este necesar ca aceste atacuri să înceteze și așteptăm o aplicare urgentă a dreptului internațional umanitar”, afirmă într-un comunicat medicul Françoise Sivignon, președintele MSF.

La începutul lunii iunie, trei alte spitale au fost distruse de bombardamente în Siria, făcând zece morți printre civili, amintește MSF. La Alep, MSF și partenerii săi susțin șase unități medicale, potrivit AFP.

Războiul din Siria, care a intrat deja în al șaselea an, s-a soldat cu peste 280.000 de morți și milioane de refugiați și persoane strămutate. 

agerpres.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *