Ultima oră

Medicul lui Năstase, audiat la Direcția Națională Anticorupție pentru favorizarea infractorului

Surse judiciare au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX că procurorii anticorupţie fac audieri într-un dosar de favorizare a infractorului, legat de modul în care a decurs punerea în aplicare a mandatului de executare în cazul lui Adrian Năstase.

Potrivit surselor citate, procurorii îi audiază în acest caz pe medicul Şerban Brădişteanu, precum şi trei poliţişti, printre care un şef din Poliţia Capitalei şi unul dintre cei doi poliţişti care a mers la locuinţa lui Năstase din strada Zambaccian pentru a pune în executare mandatul de executare a pedepsei.

Procurorii DNA suspectează că între persoanele vizate în acest dosar au existat înţelegeri premergătoare legate de modul în care să se facă arestarea şi ulterior încarcerarea lui Năstase, în baza condamnării definitive în dosarul "Trofeul calităţii".

Procurorul general, Codruţa Kovesi, a spus, marţi, la Consiliul Superior al Magistraturii, că vor fi făcute verificări privind modul în care poliţiştii judiciari au pus în aplicare decizia de condamnare a lui Adrian Năstase, iar dacă va constata că nu au fost respectate toate procedurile, va retrage avizele poliţiştilor.

Fostul premier Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, în 20 iunie, la locuinţa sa din strada Zambaccian, după ce a fost condamnat definitiv la doi ani de detenţie în dosarul "Trofeul calităţii". Năstase este internat la Spitalul Floreasca, unde a fost operat în 21 iunie.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *