ActualitateEconomie

Mediul de afaceri nu are nevoie de bariere; dacă statul nu vă ajută, măcar să nu vă încurce

România poate să ajungă, în cel mai scurt timp, lider în domeniul tehnologiilor emergente, IoT, Blockchain sau Cloud computing, însă statul nu trebuie să pună bariere mediului de afaceri, a declarat, marţi, vicepreşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României (ADR), Andrei Niculae.”Noi, la Autoritatea pentru Digitalizarea României, avem programe care vin în sprijinul antreprenorilor, al IMM-urilor. Avem 36 de milioane de euro pe care le investim în capitalul uman al firmelor mici şi mijlocii din România, pentru ca acestea să-şi poată pregăti personalul să facă faţă valului de tehnologii care vine peste noi. Este mai important ce faceţi dumneavoastră (mediul de afaceri, n.r.) pentru acest ecosistem din România. Cred că mediul dumneavoastră nu are nevoie de reglementare, nu are nevoie de bariere care să vă încetinească, să vă pună oprelişti şi să frâneze ritmul senzaţional de dezvoltare pe care îl aduceţi. Cu alte cuvinte, dacă statul nu vă ajută, măcar să nu vă încurce… Acum, folosind tehnologia, avem ocazia să reformăm în felul în care facem lucruri în România, să transformăm România într-un lider regional în ceea ce înseamnă inovaţie, tehnologie, adoptarea timpurie a acestor tehnologii emergente. Chiar cred că lucrul acesta se poate realiza. România poate să ajungă în cel mai scurt timp lider în domeniul tehnologiilor emergente, IoT, Blockchain, Cloud computing etc.”, a susţinut Niculae, la deschiderea GoTech World 2024, scrie AGERPRES.

Reprezentantul ADR a menţionat, totodată, că în faţa unei schimbări de paradigmă există două oportunităţi: “să o privim ca martori de la distanţă sau să o lăsăm să vină peste noi, să ne copleşească”.”Vorbim despre două noţiuni aparent antagonice. Statul – acel monolit greu de mişcat care de 35 de ani, pe semne, nu şi-a schimbat în mare parte, felul în care operează, şi o tehnologie emergentă, o tehnologie care se mişcă cu o viteză pe care de-abia dumneavoastră o înţelegeţi, darămite noi în statul monolitic de care v-am spus înainte… Lucrurile nu sunt chiar aşa şi este plăcerea mea să vă spun de ce nu sunt lucrurile chiar aşa? Dar pentru a putea înţelege mai bine momentul în care ne aflăm, voi face un scurt arc peste timp, România s-a mai confruntat, în scurta ei istorie democratică, cu momente transformatoare, cu adevărat momente revoluţionare, dacă ne uităm la anii 90. Societatea noastră a avut un moment revoluţionar să treacă de la un regim dictatorial la un regim democratic, prin sacrificii şi prin reforme. Lucrul acesta s-a întâmplat cu lacunele lui, greutăţile lui. România a ajuns la finalul anilor 90 la o democraţie funcţională. Un altfel de moment a fost în anii 2000, când generaţia dumneavoastră a dus România la mesele care contează cu adevărat: Uniunea Europeană şi NATO. Iată, azi, în 2024, daţi-mi voie să cred că ne aflăm în faţa unui nou astfel de moment. Momentul revoluţiei tehnologiei, în momentul trecerii la industria 4.0, trecerea de la o economie industrializată analog, la una bazată pe tehnologie”, a spus Andrei Niculae. Ediţia din acest an a expo-conferinţei B2B GoTech World reuneşte, la Romexpo, în perioada 12 -13 noiembrie, peste 120 de experţi din industrie şi aproximativ o sută de companii expozante. Reprezentanţii organizatorilor estimează că vor participa în jur de 15.000 de oameni, dintre care aproximativ 7.000 din categoria C-level.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *