Politică

Medvedev le urează românilor pace şi prosperitate de Ziua Națională

"Stimate domnule prim-ministru, vă felicit cu prilejul Zilei Naţionale a României. Sunt convins că o consolidare a interacţiunii practice în comerţ, economie, energie, investiţii şi alte domenii corespunde intereselor de lungă durată ale ţărilor noastre", se arată în mesajul premierului rus, Dmitri Medvedev, către omologul său român, Victor Ponta, conform textului postat pe site-ul Ambasadei Rusiei la Bucureşti.

Medvedev îi urează premierului român "sănătate şi succese", iar cetăţenilor României – "pace şi prosperitate".

Şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a transmis un mesaj omologului român, Bogdan Aurescu, pe 28 noiembrie. "Primiţi felicitările cu ocazia numirii dumneavoastră în funcţia de ministru al Afacerilor Externe al României, precum şi a sărbătorii de stat care se apropie – Ziua Naţională a României", scrie Lavrov, conform textului postat de asemenea pe site-ul Ambasadei Rusiei la Bucureşti.

"Contez pe susţinerea unui dialog constructiv în interesul dezvoltării colaborării ruso-române", mai scrie şeful diplomaţiei ruse, care îi urează succes lui Bogdan Aurescu în activitatea sa.

sursa: mediafax.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *