CSI / Rusia

Medvedev: „Marea Britanie a fost, este și va fi dușmanul nostru etern”. Cum îi amenință pe englezi

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a lansat amenințări la adresa Marii Britanii după ce a numit-o „dușmanul etern”.

Prin intermediul aplicației Telgram, Dmitri Medvedev a reacționat la sancțiunile impuse vineri, 21 aprilie, de Marea Britanie împotriva a cinci cetățeni ruși, numind această țară „dușmanul etern” al Moscovei, relatează Sky News.

Medvedev a catalogat monarhia britanică drept „degenerată” și i-a numit pe ultimii trei prim-miniștri „creaturi foarte bizare”.

„Marea Britanie a fost, este și va fi dușmanul nostru etern”, a spus Medvedev.

„În orice caz, până când insula lor obraznică și dezgustător de umedă se va duce în abisul mării din cauza valului creat de cel mai recent sistem de armament rusesc. Să fie („Let it be”), așa cum cântau Beatles…”, a amenințat Medvedev.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *