Medvedev susține că Rusia duce o bătalie sacră împotriva lui Satana
Dmitri Medvedev a considerat vineri, 4 noiembrie, că războiul Rusiei în Ucraina drept un conflict sacru cu Satana, avertizând că Moscova i-ar putea trimite pe toţi duşmanii ei în focurilor veşnice ale Gheenei, relatează Reuters.
Invazia Ucrainei de către Rusia a ucis zeci de mii de persoane şi a declanşat cea mai mare confruntare cu Occidentul de la criza rachetelor din Cuba în 1962, când superputerile Războiului Rece s-au aflat cel mai aproape de războiul nuclear.
Fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev s-a prezentat ca un liberal modernizator, a declarat că Moscova se luptă în Ucraina cu ”narcomani nazişti nebuni” sprijiniţi de occidentali, despre care a spus că ”le curge saliva pe bărbie din cauza degenerării”, notează sursa citată.
În repetate rânduri, Kievul şi Occidentul au respins acuzaţiile lui Putin că Ucraina este condusă de fascişti care îi persecută pe vorbitorii de limbă rusă. În schimb, ei văd războiul ca pe o acaparare brutală de teritorii de către Moscova.
Într-un mesaj cu ocazia Zilei Unităţii Naţionale a Rusiei, marcată pe 4 noiembrie, Medvedev a spus că sarcina patriei este ”să-l oprească pe conducătorul suprem al Iadului, orice nume ar folosi – Satan, Lucifer sau Iblis”, transmite Agerpres.
Medvedev, acum vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat că Rusia are arme diferite, inclusiv capacitatea de ”a-i trimite pe toţi duşmanii noştri în focul Gheenei”, folosind un termen ebraic adesea tradus ca Iad.
De când a început războiul, retorica lui Medvedev a devenit din ce în ce mai înverşunată, părerile sale publicate fiind uneori în armonie cu gândirea la nivelurile de vârf ale elitei de la Kremlin.
Armele lui Satan, a spus Medvedev, sunt ”minciuni foarte complexe. Şi arma noastră este adevărul. De aceea cauza noastră este dreaptă. De aceea victoria va fi a noastră! Sărbători fericite!”, a adăugat acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!