Membră a formației Pussy Riot, trimisă la carceră
Tolokonnikova, condamnată la doi ani de închisoare în urma unui protest sub forma unei "rugăciuni Punk" împotriva lui Vladimir Putin, într-o catedrală din Moscova, în August 2012, a fost mutată în carceră marți.
Un oficial din regiunea în care se află închisoarea a declarat că transferul acesteia nu constituie o măsură punitivă, ci a fost decis în scopul protejării acesteia de amenințările venite de la alte deținute.
Conform oficialului, acuzațiile aduse de artistă, conform cărora aceasta ar fi primit amenințări cu moartea din partea unui înalt responsabil din conducerea penitenciarului și cu privire la condițiile deplorabile din Colonia Corecțională Nr. 14, din regiunea Mordovia, vor fi cercetate.
În cazul în care acuzațiile lansate de Tolokonnikova s-ar dovedi a fi false, aceasta ar putea fi pedepsită pentru calomnie.
Sursa: amosnews.ro