Membrii grupului energetic între R.Moldova şi SUA s-au întrunit la prima reuniune de lucru, la Chişinău
Viceministrul afacerilor externe şi integrării europene, Iulian Groza, a menţionat, într-o conferinţă de presă, că grupul de lucru este o parte esenţială a dialogului strategic moldo-american, lansat la Washington la începutul acestei luni, în timpul vizitei prim-ministrului Iurie Leancă în SUA. În cadrul primei întruniri, s-a discutat despre conectarea Republicii Moldova la sistemele de gaze şi energie electrică ale Uniunii Europene prin intermediul României şi rolul SUA la realizarea acestor proiecte. „Parteneriatul moldo-american ne va ajuta să oferim soluţii comune. Scopul este să diversificăm sursele de energie şi integrarea în piaţa energetică europeană unică, dar şi siguranţa în alimentarea cu energia necesară”, a spus Iulian Groza.
Trimisul special al Departamentului de Stat al SUA, Carlos Pascual, a subliniat că este foarte important ca Republica Moldova să avanseze pe parcursul european. Cu cât Moldova se va integra mai mult pe piaţa europeană, cu atât va câştiga mai mult.
„Interconectorul din România va oferi posibilitatea interconectării spre alte pieţe. Acest lucru nu este în detrimentul Rusiei, dar va crea concurenţă şi un mediu mai bun pentru oamenii de aici, preţuri mai mici. Moldova are nevoie să-şi diversifice sursele de energie”, a spus oficialul american. Carlos Pascual a mai spus că SUA va pune la dispoziţie tot sprijinul ca cetăţenii Republicii Moldova să poată beneficia de surse diversificate de energie.
sursa: ipn.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!