Meniu zilnic – sănătos şi delicios
De multe ori alegem soluții de compromis (sărim peste micul dejun, prânzim la un fast food, luăm cina seara târziu, când ne amintim), pentru că noi considerăm că un meniu sănătos este greu de preparat. Acestea sunt doar prejudecăți pe care ar trebui să le distrugem având în vedere că sănătatea este mult mai importantă, iar modul de a ne alimenta spune foarte multe despre noi.
Este bine să aflăm cât mai multe informații despre alimentație, acestea fiind foarte folositoare atunci când vrem să mâncăm sănătos. Ele ne ajută să ne înțelegem mai bine corpul, nevoile și să ocolim capcanele unei alimentații greșite. Dacă nu aveți timp sau inspirație, iată o propunere de meniu delicios și sănătos care nu vă va răpi prea mult din programul deja stabilit.
Micul dejun
Prima masă a zilei e foarte importantă, pentru că ea ne furnizează energia necesară unei zile de muncă. Sătui fiind de cereale cu lapte, de multe ori considerăm că o cafea la serviciu este îndeajuns, dar pe termen lung această alegere ne poate duce la boli precum gastrita sau ulcerul.
Un mic dejun sănătos poate conține:
* fructe și legume;
* cereale;
* lactate – lapte, iaurt, brânză;
* oua fierte, unt de arahide, carne ușoară sau pește – toate bogate în proteine.
Este recomandabil ca la micul dejun să se consume mai multe vitamine și minerale și mai puține grăsimi. Prima masă a zilei trebuie să fie variată, să conțină atât carbohidrați complecși, cât și proteine. Această combinație ne oferă vitalitate și îndepărtează senzația de foame pentru mult timp.
Unele din alimentele pe care ar trebui să le evităm la micul dejun sunt:
• brioșele;
• gogoșile;
• produsele de fast food.
Un exemplu de mic dejun sănătos ar fi shake-ul de fructe.
Pentru acest mic dejun avem nevoie de:
– un blender
– suc de fructe
– fructe proaspete
– iaurt
– zahăr pudră
– fructe uscate
Mod de preparare
Pui 350 ml suc de portocale, mere sau ananas în blender, adaugi 115 g fructe proaspete tăiate (banane, piersici, ananas, mango etc.). Adaugi trei linguri de iaurt, o lingură de stafide sau de alte fructe uscate. Amesteci până totul devine o pastă subțire. Conținutul se bea.
Îți poți prepara acest mic dejun exotic în aproximativ 5 minute.
Prânzul
Un prânz sănătos înseamnă, de fapt, porția de vitalitate necesară întregii zile.
Ce ar trebui să conțină un prânz sănătos:
* salată (de legume sau fructe);
* cartofi;
* fructe;
* pâine;
* paste făinoase;
* orez;
* carne macră – de porc, vită, pui;
* pește – sardine, ton sau macrou;
* produse lactate cum ar fi iaurtul, laptele.
Ca băuturi sunt de preferat sucurile neîndulcite sau apa, în locul băuturilor acidulate.
Un exemplu de prânz sănătos ar fi salata de orez sau cea de pui.
Salată de orez
Ingrediente
– 1/2 cană de orez
– un cățel de usturoi tăiat
– două linguri de ulei de măsline
– 1/2 castravete
– o lingură de suc de lămâie proaspăt
Mod de preparare
Fierbe orezul timp de aproximativ 20 de minute în apă cu sare până devine moale. Scurge-l și clătește-l cu apă rece. Gătește usturoiul într-o tigaie mică. Taie castravetele pe jumătate pe de-a lungul, apoi taie în felii subțiri. Pune-l într-un castron mic. Adaugă sucul de lămâie, sare, piper și orezul. Amestecă pentru omogenizare.
Timp de preparare – aproximativ 30 de minute.
Salata simplă de pui
Ingrediente
– 1500 g dintr-o cutie de mazăre
– o pungă de orez
– 250 g de roșii, tăiate
– un ardei iute mare
– doi piepți de pui gătiți
– o linguriță de oțet
– o linguriță de muștar
Mod de preparare
Deschide, scurge și clătește toate ingredientele din pungă sau conservă, taie ardeiul iute în fâșii lungi și subțiri și taie puiul deja gătit în bucăți mici. Gătește orezul pe foc. Apoi pune toate ingredientele într-un castron mare și amestecă-le. Pune uleiul de măsline, oțetul și muștarul într-un castron mai mic și amestecă pentru a forma un amestec moale. Adaugă amestecul acesta peste salată, amestecă bine și servește.
Timp de preparare – aproximativ 12 minute.
Cina
Și pentru prepararea cinei trebuie să ținem cont de unele sfaturi și să folosim produse ca:
• legume proaspete;
• carne macră;
• pește.
Ar trebui să gătim cu ulei de floarea-soarelui sau de măsline, iar cina nu trebuie să fie grea, mâncărurile ușor de preparat fiind de preferat în locul celor sofisticate.
Pui cu orez
Ingrediente
– pui
– orez
– legume proaspete
Gătește puiul (fierbe-l și apoi pune-l pe grătar sau pregătește-l direct pe grătar), apoi asezonează-l cu orezul și legumele proaspete, fierte în prealabil.
Timp de preparare – 30 de minute.
Desertul
Fie că ne-am înfruptat dintr-un prânz copios sau am savurat o cină delicioasă, întotdeauna simțim nevoia de ceva dulce.
Prăjiturele cu vanilie
Ingrediente pentru 24 de prăjiturele cu vanilie
– 125 g unt moale
– 125 g zahăr topit
– două ouă ușor bătute
– 125 g făină
– o linguriță de extract de vanilie
– două linguri de lapte
Mod de preparare
Încălzește cuptorul. Unge tava cu o parte din unt. Într-un castron mai mare bate untul și zahărul până amestecul devine omogen. Adaugă ouăle bătute în prealabil, puțin câte puțin, amestecând pentru a se omogeniza, apoi toarnă și vanilia. Împarte în două făina și adaugă în ploaie prima parte peste mixtură. Adaugă laptele, restul de făină și amestecă până când sunt bine combinate.
Pune câte o lingură de amestec în forme sau pe foliile de staniol și lasă la cuptor timp de 12 minute sau până când prăjiturelele cresc și devin aurii la suprafață. După ce le scoți din cuptor, lăsa-le să se răcească timp de 10 minute, iar apoi ia-le de pe staniol.
Peste prăjiturele se toarnă fie glazură de ciocolată, fie glazură de fructe. Meniul zilnic sănătos și delicios este la îndemâna oricui. Singurul lucru pe care trebuie să îl facem este să aflăm care sunt alimentele recomandate și să le alternăm după bunul plac, astfel încât să nu ne plictisim și să nu apelăm la varianta fast food.
Timpul (Suplimentul Femeia)