ExterneJustiție

Mercenar din Transnistria, judecat la Odesa pentru acte de terorism

Locuitorul din stânga Nistrului, care a incendiat mai multe centre de voluntariat la Odesa, a ajuns în fața instanței. Acesta este judecat pentru comiterea actelor de terorism și riscă de la 7 la 12 ani de închisoare, transmite Anticorupție.md.

Despre acest lucru a anunțat șeful administrației militare regionale Odesa, Maksim Marcenko.

„Un terorist din Transnistria este judecat la Odesa pentru distrugerea monumentelor noastre istorice și incendierea centrelor de voluntariat. Faptul că a fost folosit pentru a destabiliza situația din regiune este încă un argument că rușii pun în aplicare strategii murdare”, a menționat Marcenko.

Despre faptul că rechizitoriul a fost trimis în judecată a anunțat și Serviciul de Securitate al Ucrainei. 

„Curatorii săi erau reprezentanți ai GRU, care operau de pe teritoriul regiunii transnistrene. Sarcina principală a atacatorului era să deterioreze situația socio-politică din regiunea Odesa prin intermediul sabotajului și a actelor teroriste”, a declarat SBU.

Locuitorul din „republica transnistrenă” a planificat și comis acte de terorism în regiunea ucraineană Odesa. Totodată, acesta l-a implicat în schemă și pe un cetățean al Ucrainei, dar a fost reținut în momentul în care îi oferea acestuia o recompensă în sumă de 800 de dolari pentru distrugerea unor monumente istorice valoroase.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *