Bună Dimineața

Mercenarii ruşi revin la Nistru

Conducătorul cursei, Vasili Catană, preşedintele secţiei din Celeabinsk a organizaţiei ruseşti de veterani „Frăţie de arme”, susţine că acţiunea este organizată în memoria celor care au căzut în conflictele militare locale. „Vrem ca generaţiile viitoare să ştie cine a luptat şi unde a căzut, inclusiv în războiul din Transnistria”, spune el. Adevărul e că acest soi de comemorare urmăreşte alte scopuri, a căror esenţă este de a glorifica şovinismul şi expansionismul velicorus. Membrii „Frăţiei de arme” sunt mercenarii ruşi care au căzut în războaie locale, precum cele din Osetia de Sud, Abhazia, Cecenia, Carabahul de Munte, Cosovo, Transnistria… În programul de la Nistru ei au inclus dezvelirea la Tiraspol, Tighina şi Dubăsari a unor plăci în memoria voluntarilor ruşi veniţi din Celeabinsk la Nistru în 1992, pentru a lupta de partea separatiştilor.

Din păcate, ne-am deprins cu zâzania în spirit militarist velicorus din regiunea separatistă. Mai grosolan este că această „frăţie de arme” a inclus în traseul pe care va trece cursa de automobile şi capitala statului moldovenesc. Nu cumva mercenarii ruşi în războiul de la Nistru, care au tras în apărătorii integrităţii R. Moldova, vor să-şi fluture drapelele şi prin Chişinău? Cred că SIS-ul e la curent cu aşa ceva, altfel „fraţii de arme” ar putea fi… întâmpinaţi de voluntarii moldoveni.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *