Merkel a criticat Rusia pentru bombardamentele din Siria
În cadrul unei vizite la Ankara, Angela Merkel s-a declarat ‘șocată’ de suferințele prin care trece orașul sirian Alep, pentru care a acuzat atacurile cu bombă venite în primul rând din partea rusă ca sprijin pentru guvernul sirian.
”Trebuie să ne uităm încă o dată la Rezoluția 2254 din 18 decembrie, rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU care a fost susținută de către Rusia. Rezoluția cere ca toate părțile să înceteze fără întârziere atacurile împotriva civililor și a obiectivelor civile, și îndeosebi recurgerea la arme fără discriminare, precum atacurile cu bombe din aer. Este specificat foarte clar în rezoluție”, a declarat Merkel.
Într-o conferință de presă cu premierul turc Ahmet Davutoglu, cancelarul german a făcut apel la luarea de măsuri imediate de către Ankara pentru ameliorarea situației refugiaților în Turcia, precizând că suma de trei miliarde de euro promisă de către Uniunea Europeană trebuie alocată fără întârziere.
”Avem nevoie de un prim proiect vizibil. Nu ajută cu nimic unui copil din Siria care este refugiat aici sau unei clase din Turcia care trebuie să împartă sala sa cu refugiați sirieni dacă să spunem că am promis trei miliarde de euro. Ei vor să vadă o școală în oraș, și aceasta repede. Trebuie să lucrăm la acest lucru. Trebuie să ne asigurăm că nu există prea multe obstacole birocratice. Refugiații trebuie să vadă beneficiile, repede și fără birocrație”, a mai spus cancelarul german.
Sursa: Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!