CSI / RusiaExterne

Merkel face declarații despre război, după ce tăcerea sa din ultimele luni i-au atras critici legate de relația sa cu Putin

Fostul cancelar german Angela Merkel și-a exprimat solidaritatea față de Ucraina în fața a ceea ce a descris drept un „război barbar” cu Rusia. Aceste declarații au fost rostite de Merkel, în cadrul unui eveniment de miercuri, după ce tăcerea sa din ultimele luni pe acest subiect au adus critici legate de politica sa față de Moscova, scrie Reuters.

Merkel, cancelar timp de 16 ani până în decembrie, a spus că nu va da sfaturi de pe margine, dar și-a exprimat susținerea față de guvern pentru a „găsi un final acestui război barbar”, a declarat pentru Reuters un participant la eveniment.

„Solidaritatea mea se îndreaptă spre Ucraina”, a spus Angela Merkel, potrivit participantului, la o ceremonie de rămas bun pentru președintele demisionar al confederației sindicale DGB.

Vorbitoare fluentă de rusă după ce a crescut în fosta Germanie de Est comunistă, Merkel și-a atras critici din partea Statelor Unite și a altor state pentru că a susținut proiectul de gazoduct Nord Stream 2, conceput pentru a livra gaz rusesc direct în Germania. Succesorul său, Olaf Scholz, a renunțat la proiect.

De asemenea, Merkel a subliniat necesitatea de a continua discuțiile cu Vladimir Putin chiar și după anexarea Crimeei și conflictul din estul Ucrainei.

La scurt timp după invazia Rusiei din februarie, Merkel a făcut o scurtă declarație în care a afirmat că nu există nicio justificare pentru încălcarea flagrantă a dreptului internațional. De atunci nu a mai făcut alte declarații, iar tăcerea ei de atunci a ridicat multe semne de întrebare.

Actorul Ulrich Matthes, un prieten al lui Merkel, a apărat-o printr-o declarație făcută săptămâna aceasta pentru revista Stern în care a spus că războiul o preocupă pe Angela Merkel, dar că ea nu a vrut să se implice. „Bănuiesc că nu vrea să fie un fel de cancelar secundar”, a afirmat actorul.

Alți politicieni germani, inclusiv fostul ministru de externe Sigmar Gabriel, au recunoscut că politica de reconciliere cu Rusia ar fi fost prea optimistă.

Confruntat cu criticile că Germania face prea puțin pentru a ajuta Ucraina, Scholz a declarat miercuri că Germania va furniza Ucrainei sistemul de apărare aeriană IRIS-T. Miercuri, comisia parlamentară pentru buget a deschis calea pentru ca un fond planificat de 100 de miliarde de euro pentru întărirea armatei germane să treacă vineri prin parlament.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

comentarii

  1. Vina de razboiul din Ucraina, o poarta aceasta femee, numita merchel, care ia dat voie lui putler,sa subjuge Europa prin resursele energetice.

    1. Corect ! Dar și această declarație este așa ”de ochii lumii”. Nu l-a condamnat pe Putler… nu-i cere să înceteze.

Dă-i un răspuns lui Nicola Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *