CSI / Rusia

Merkel l-a sunat pe Putin pentru a-i cere eliberarea observatorilor OSCE capturaţi în Ucrainei

Potrivit serviciului de presă al Kemlinului, într-o discuţie telefonică, cei doi au menţionat importanţa potenţialului de mediere al OSCE. În opinia lui Putin, însă, prioritară ar fi retragerea armatei ucrainene din regiunile de est ale ţării şi iniţierea a ceea ce el a numit un amplu dialog naţional în cadrul reformei constituţionale. 

Reamintim că, separatiştii pro-ruşi de la Sloviansk i-au luat ostateci pe membrii misiunii OSCE pe 25 aprilie, acuzându-i de spionaj. Din delegaţia OSCE fac parte patru observatori militari germani şi câte unul din Suedia, Polonia, Danemarca şi Cehia. Observatorul suedez a fost ulterior eliberat din motive de sănătate.

Discuţia telefonică a avut loc la iniţiativa părţii germane. 

sursa: europalibera.org

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *