Ultima oră

Mesaj “incredibil” din partea autorităților cu prilejul Zilei Drapelului și Stemei de Stat. ISTORIA TRICOLORULUI

Pe 27 aprilie celebrăm Ziua Drapelului și Stemei de Stat.

Simbolurile statale definesc identitatea unei țări. Cele trei culori ale stindardului național – roșu, galben și albastru – reprezintă atât trecutul glorios al poporului nostru, cât și aspirațiile de integrare europeană a Republicii Moldova.

Respectul față de Drapelul și Stema de Stat este un omagiu adus înaintașilor care au luptat cu credință și sacrificiu pentru libertatea și independența țării.

Uniți sub flamura tricoloră am repurtat victorii de-a lungul istoriei asupra dușmanilor care au pus în primejdie dăinuirea noastră ca popor. Suntem o națiune viguroasă și ne afirmăm și în prezent dreptul suveran de a ne decide viitorul.

În aceste vremuri tulburi, în care securitatea regională este amenințată de evoluțiile primejdioase din Ucraina, avem datoria de a da dovadă de coeziune, înțelepciune și curaj.

Tricolorul reprezintă acel simbol care îi unește pe toți cetățenii Republicii Moldova în jurul valorilor democrației și libertății. Sub acest steag am pășit cu toții împreună, cu gândul la izbândă, pe calea integrării europene.

Simbolurile naționale ne aduc aminte că avem datoria sfântă de a servi cu credință Patria, de a apăra unitatea și independența Republicii Moldova.

Vă îndemnăm să arborăm cu mândrie și să cinstim Drapelul de Stat și să onorăm Stema de Stat.

Onor la Tricolor!

Nicolae Timofti, președintele Republicii Moldova

Igor Corman, președintele Parlamentului Republicii Moldova

Iurie Leancă, prim-ministrul Republicii Moldova 

Istoria Tricolorului, un simbol mai vechi decât România Mare. SEMNIFICAȚIA CELOR TREI CULORI – Libertate, Dreptate și Frăție

În ziua în care flutură mai multe steaguri ca oricând în România, povestea drapelului nostru, un simbol naţional mai vechi decât România Mare, trebuie readusă în amintire.

Urmaş al vechilor steaguri de luptă din Moldova şi Ţara Românească, tricolorul a apărut în secolul al XIX-lea şi a devenit simbol al identităţii şi unităţii naţionale. Pe câmpul de luptă sau în competiţiile sportive, ca însemn al statului sau ca dovadă de dragoste de ţară, îi însoţeşte pe români de aproape două secole. Din mai 1998, ziua de 26 iunie a fost proclamată Zi a Drapelului Național al României.

Tricolorul ca simbol al națiunii românești apare la începutul secolului al XIX-lea. Poate fi văzut în picturile de pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificația: Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăție (roșul sângelui).

Tricolorul românesc e simbol de libertate la 1848 şi de unitate la 1859. Îi însoţeşte pe ostaşii care aduc independenţa României în 1877. Spre el vor privi cu speranţă românii în lupta pentru unitate, încununată la 1918.

Astăzi, îl vedem zi de zi pe instituţiile publice, dar tricolorul nu este doar un decor oficial. Steagul capătă suflet când e purtat de un sportiv victorios sau când onorează un militar căzut la datorie. Drapelul ne umple de bucurie şi ne sprijină în suferinţă, fiind un simbol care se transformă în sentiment atunci când se întâlneşte cu momente cheie din vieţile noastre şi din destinul ţării.

Înfăţişarea drapelului are rădăcini adânci în trecutul nostru. „Este o întruchipare a culorilor Principatelor Române, este un simbol al unităţii naţionale din timpul domniei lui Mihai Viteazul, când ştim că a avut loc prima Unire politică a Ţărilor Române, şi nu în ultimul rând, este o prezentare a celor mai frecvente culori care apar pe toate ţesăturile populare din toate regiunile României”, explică muzeograful Şerban Constantinescu, de la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Tricolorul a apărut din dorinţa de unitate a moldovenilor şi a muntenilor. La începutul secolului al XIX-lea, în vremea domnitorilor Alexandru Dimitrie Ghika şi Mihail Sturdza, steagurile Principatelor aveau doar două culori: în ţara Românească galben şi albastru, în Moldova – roşu şi albastru.

Primul decret pentru a prezenta tricolorul ca steag naţional datează de la 14 iunie 1848. Steagul revoluţionarilor de atunci avea aceleaşi culori ca astăzi, dar aşezate orizontal.

În 1861, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a decretat tricolorul ca drapel oficial al Principatelor Unite.

„Steagul este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşte copiii voştri. Steagul este, încă, simbolul devotamentului, credinţei, ordinei şi al disciplinei ce reprezintă oastea”, declama domnitorul.

În forma pe care o are şi astăzi, drapelul a fost adoptat în 1867, în timpul domniei lui Carol I. „Pânza era tricoloră, albastrul apare lângă hampă, deci culorile sunt pe verticală, galben în mijloc, roşu în partea exterioară. În cele patru colţuri, nişte ghirlande din frunze de laur, apărea cifrul domnitorului Carol I, iar în centru era pictată stema ţării”, aminteşte Şerban Constantinescu.

În 1948, comuniştii au interzis însemnele regatului şi au aşezat pe steag noua stemă a republicii. „Toate ţările devenite socialiste sau comuniste după al doilea Război Mondial şi-au schimbat stemele, introducând elemente sovietice. E clar că ele nu aveau nici o legătură nici cu tradiţia stemelor, nici cu heraldica”, arată Cornel Andonie, muzeograf la Muzeul Militar Naţional.

Românii vor decupa stema cu elemente sovietice de pe steag în Decembrie 1989. Îşi recuperau astfel drapelul, după mai bine de 40 de ani în care nu le mai aparţinuse.

Sursa: ARHIVA TIMPUL

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *