(Metodă inedită de protest) Un ziar local din Turcia a publicat reţete culinare pe prima pagină
Yon Gazetesi, ziar publicat într-o provincie populată în mare parte de kurzi, a fost acţionat în instanţa de aproape 40 de ori de când a fost înfiinţat, pe 1 septembrie 2013.
Redacţia este formată din şapte persoane, care au scris, în mod constant, de problemele de la nivelul administraţiei locale, criticând oficialii şi acuzându-i de management defectuos.
"De când am început să publicăm şi până astăzi nu am făcut niciun subiect care să nu fie bazat pe documente. Dar, aproape instant, articolele noastre au început să determine oamenii să pună presiune pe noi", a spus redactorul şef al ziarului, Ferit Tunç.
"De exemplu, am criticat faptul că fiul rectorului Universităţii Batman, absolvent de botanică, a fost angajat la departamentul IT al instituţiei, iar ulterior am resimţit presiune. Gândiţi-va cum e că o universitate să îşi convoace comisia pentru a-ţi calomnia ziarul", a adăugat acesta.
Acum, în loc să citească ştiri locale, cititorii Yön Gazetesi se pot bucură de reţete culinare.
Tunc a spus că, iniţial, cititorii au fost surprinşi de idee, dar cu toate acestea ziarul a reuşit să îşi menţină vânzările.
sursa: hotnews.ro