Externe

MH17: Anchetatorii, victimele unor pirați informatici, probabil „spioni ruși”

Pirați informatici, probabil „spioni ruși”, au atacat serverele Biroului olandez pentru securitate (OVV) în scopul de a obține raportul privind prăbușirea în 2014 a avionului care efectua zborul MH17 în estul Ucrainei, au afirmat vineri experți.

Atacul a fost întreprins de ”Operation Pawn Storm”, un grup de piraterie informatică aflat în căutare de informații politice și economice, a indicat pe blogul său societatea de securitate cibernetică Trend Micro, cu sediul în Japonia.

Atacul a fost confirmat de către OVV: ”Noi l-am detectat și nu avem nici o dovadă că el a reușit”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a biroului pentru securitate, Sara Vernooij. ”Nu pot preciza de către cine și cum a fost efectuat” atacul, a adăugat ea.

Conform Trend Micro, ”Operation Pawn Storm” este probabil format din ”spioni ruși” și vizează ”cel puțin din 2007” instituții guvernamentale și personalități publice. Ei au luat drept ținte Casa Albă, opozanți ruși, activiști ucraineni și numeroase guverne europene.

Potrivit anchetei internaționale privind prăbușirea avionului, anchetă coordonată de către OVV, o rachetă de tip BUK de fabricație rusească a fost utilizată pe 17 iulie 2014 pentru a doborî Boeingul 777 al companiei Malaysia Airlines. Ancheta nu i-a identificat pe vinovați — nu aceasta este sarcina sa — dar directorul OVV a sugerat că racheta a fost trasă dintr-o zonă controlată de către separatiștii proruși. Tragedia a costat viața a 298 de persoane, dintre care majoritatea erau olandezi.

Sursa: Agerpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *