‘Mi-a zis că după operație voi sta doar cu scutece! Nu puteam accepta’
Senzația de a urina des, jet urinar slab și întrerupt, dureri sau usturimi, prezența sângelui în urină sau spermă, disfuncția erectilă sunt doar câteva dintre semnele și simptomele care pot indica apariția unui cancer de prostată. Boala are o evoluție lentă în stadiile incipiente și uneori poate fi asimptomatică sau cu semne și simptome atipice. Astfel, consultul la medicul urolog este esențial pentru stabilirea unui diagnostic corect, dar și a unui plan de tratament personalizat.
Printr-un astfel de episod a trecut și Sandu, un pacient în vârstă de 68 de ani. Bărbatul suferea de mai mulți ani de diabet și era obișnuit să meargă regulat la controale și investigații medicale. Așa a descoperit și valorile ridicate ale antigenului specific prostatic (PSA). Medicul curant i-a recomandat lui Sandu o consultație la Conf. Dr. Constantin Gîngu, medic primar urolog, coordonator pentru Chirurgia Urologică Oncologică și Reconstructivă la Spitalul Clinic SANADOR. „Cu tot dosarul medical am ajuns la Spitalul Clinic SANADOR, la domnul Conf. Dr. Constantin Gîngu.
Este un om realmente deosebit. I-am explicat ce am pătimit până să ajung la dumnealui, i-am povestit și anumite lucruri mai puțin plăcute, pe care mi le spuseseră alți medici, care mie mi-au ridicat multe semne de întrebare. ”Unul dintre medici mi-a zis că după operație voi sta doar cu scutece pentru incontinența urinară și că îmi pot lua adio de la viața sexuală. Așa că am spus, bine, mulțumesc, dar eu nu îmi doresc așa ceva. Când am ajuns la SANADOR, am stat mult timp de vorbă cu domnul conferențiar și m-a liniștit, pentru că mă văzuse foarte agitat”, povestește pacientul.
În urma anamnezei, Conf. Dr. Constantin Gingu i-a recomandat lui Sandu evaluarea prostatei cu ajutorul rezonanței magnetice multiparametrice de prostată (mpMRI) și o biopsie prostatică. Diagnosticul a fost clar: adenocarcinom prostatic, iar recomandarea de tratament a fost o prostatectomie robotică. Operația a fost realizată cu cel mai modern sistem chirurgical robotic, da Vinci Xi. La Spitalul Clinic SANADOR , echipa operatorie coordonată de Conf. Dr. Constantin Gîngu realizează intervenții urologice avansate, minim invazive, cu ajutorul sistemului robotic, cu rezultate remarcabile.
Iar avantajele pentru pacienți sunt multiple: incizii de mici dimensiuni, risc de complicații redus, recuperare rapidă și spitalizare de scurtă durată. La Spitalul Clinic SANADOR, intervențiile chirurgicale robotice se pot realiza pentru foarte multe afecțiuni din sfera chirurgiei urologice, inclusiv pentru tratamentul adenomolui de prostată. După operație Sandu s-a simțit foarte bine, recuperarea a fost ușoară și a putut să își reia foarte repede activitățile de zi cu zi. În prezent, revine periodic pentru controalele medicale și respectă indicațiile primite de la Conf. Dr. Constantin Gingu.
Sursa Ziarulprofit