Microsoft: Pentru a avea un smartphone mai mare avem nevoie de un al doilea ecran
Zvonul este accentuat de depunerea unui brevet pentru o „balama” inteligentă pentru un smartphone pliabil care să permită utilizatorilor să folosească două ecrane.
Designul articulaţiei din brevet se numeşte „Balamale cu funcţia Free-Stop”, la care se vor conecta două ecrane, astfel încât mecanismul să nu permită scurgerea informaţiei.
„Împreună cu aceste capabilităţi sporite a venit o cerere pentru afişaje mai mari pentru a oferi o experienţă mai bogată utilizatorilor. Afişajele pentru telefoane au crscut în dimensiuni până la punctul în care pot consuma aproape toată suprafaţa de vizionare a dispozitivului. Prin urmare, dispozitivele cu afişare duală devin din ce în ce mai populare”, a scris Microsoft în brevet.
Dispozitivele cu afişaj dual, telefonul mobil sau tableta pot avea o poziţie deschisă şi extinsă, în care ambele ecrane sunt la acelaşi nivel, astfel încât utilizatorul simte că există un singur display. Într-o poziţie închisă, ambele afişaje sunt faţă-înţfaţă, pentru a proteja ecranele, iar într-o poziţie deschisă, ecranele pot să stea spate-în-spate, astefl încât utilizator trebuie să întoarcă dispozitivul pentru a vizualiza afişul opus.
În afară de consola video Nintendo 3DS, nu există prea multe dispozitive portabile cu două ecrane în lume, dar se spune că Samsung lucrează la un telefon pliabil.
Acesta este doar un brevet şi nu înseamnă că Microsoft o să producă neapărat aceste dispozitive, dar este o persepctivă interesantă a modului în care compania se uită la viitorul smartphone-urilor.
Cu toate acestea, dacă Microsoft nu decide să transforme brevetul într-un dispozitiv real, activitatea sa va avea de suferit. Anul acesta, compania a declarat oficial că platforma pentru Windows 10 mobile a căzut. Compania a refuzat să răspundă la întrebările celor de la Business Insider.
Sursa: Zf.ro