Mierea moldovenească va ajunge în Uniunea Europeană
Afirmaţii în acest sens au fost făcute de ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Valeriu Cosarciuc. Potrivit oficialului, experţii europeni deja au acceptat un raport privind măsurile de îmbunătăţire a monitorizării producerii mierii moldoveneşti şi posibilităţile de reluare a exportului în UE.
Dacă experţii europeni, care vor efectua un audit al întregului sistem de asigurare a calităţii şi inofensivităţii produselor alimentare din R. Moldova, în perioada 31 mai – 4 iunie, vor aviza pozitiv măsurile întreprinse în republica noastră, exportul de miere ar putea fi reluat chiar în a doua jumătate a anului curent, a menţionat ministrul.
Ştefan Condratiuc, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Apicultorilor din Moldova, a menţionat că ţara noastră ar putea exporta anual pe pieţele UE 1500-1700 tone de miere. După stoparea de către UE a importului de miere din R. Moldova, apicultorii moldoveni au exportat acest produs pe pieţele din Federaţia Rusă, Canada şi SUA.
Uniunea Europeană a stopat importul de miere din R. Moldova în iunie 2008, după ce în produsul moldovenesc au fost identificate reziduuri de antibiotice, preparatele fiind utilizate de apicultori la tratarea familiilor de albine.
Sursa: moldpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!