Mihai Ghimpu, boier medieval sau politician contemporan?
Fără să-și dea seama, liderul PL se transformă într-un fel de brigadier politic, iar partidul condus de acesta ar putea să se transforme într-un simplu SRL sau, mai bine zis, colhoz. Altfel nu-mi pot explica declarațiile de tractorist și apucăturile de interlop venite de la un lider de partid, unul care se vrea politician progresist cu viziuni proeuropene.
Dl Ghimpu ar trebui să fie foarte atent, acțiunile dumnealui din ultima jumătate de an riscă să scoată Partidul Liberal de la guvernare odată și pentru totdeauna. Nu mâna Moscovei va distruge unicul partid proromânesc din Republica Moldova, ci domnul Ghimpu. Mihai Ghimpu începe a semăna tot mai mult cu Vladimir Voronin, nu acceptă reformarea partidului și se poartă precum un adevărat dictator. Își înjosește colegii de partid și-i numește în toate felurile, dacă aceștia au alte poziții și opinii. Unde s-a mai văzut ca un politician să-i numească țistari pe actualii colegi de partid, chiar dacă aceștia s-au scindat. Adică până ieri domnul Ghimpu a conlucrat într-un partid cu țistarii și abia astăzi și-a dat seama?
Nici nu vreau să-mi imaginez ce simte electoratul PL în situația dată. În scurt timp, cu siguranță le va fi rușine să recunoască că au votat cu Partidul Liberal. Pentru că liderul liberalilor începe să semene tot mai mult cu unii dintre deputații comuniști. Cu ceva timp în urmă, toată lumea râdea de Muntean care intra cu Șelin în cârcă în parlament. Uite că nu doar comuniștii se comportă precum pușcăriașii, s-a dovedit că avem astfel de specimene și în alte partide. Probabil, dl Ghimpu ar trebui să învețe să-și stăpânească un pic emotivitatea, pentru că emoțiile ar putea să transforme un lider de partid într-o nulitate politică. Un astfel de comportament va turna apă la moara „moldoveniștilor” și va tăia din rădăcină ideea românismului de aici, care și așa este mâncată de coroziunea rusofonă. Iar dacă domnul Ghimpu vrea să dea dovadă de calități adevărate de lider, ar trebui să-și adune toți colegii de partid, inclusiv pe cei care „l-au trădat”, și să soluționeze problema. Pentru că mâine Partidul Liberal riscă să devină o forță politică din domeniul trecutului. Așa că domnului Ghimpu îi rămâne de ales rolul pe care vrea să-l joace mai departe – cel de lider politic adecvat sau cel de boier medieval.