Mihai Ghimpu în studioul 10 TV: „Noi suntem cei care trebuie să decidem soarta noastră și viitorul nostru”
Daniela Vacarciuc, directorea liceului Vasile Alecsandri a spus că așteaptă ca Unirea TV să fie un plug care va face pe placul națiunii în ansamblu. „Eu am așteptat cu multă sinceritate acest proiect. Noi avem nevoie să ne mobilizăm forțele ca în jurul lui Burebista. Noi trebuie să explicăm oamenilor ce înseamnă Unirea. Să fie în vocea lui Mihai Viteazu și a lui Ștefan cel Mare”, a declarat directoarea.
Cristina Tocari, președintele senatului a liceului Vasile Alecsandri își dorește ca în proiectul dat să fie promovați tinerii să fie valorificați, „Constituim partea a societății care pe viitor urmăm să dezvoltăm țara, care să promovăm valori demne. Avem nevoie de o societate care știe ce vrea”, a spus eleva de 17 ani.
Directoarea a reaminti că anume Vasile Alecsandri a fost cel care a spus „Hai să ne luăm mână cu mână”. „Noi în școală facem ce putem, sperăm să extindem cu Unirea TV să transmite adevăratul mesaj. Fenomenul migrației este cumplit. S-a lucrat la acest fenomen, iar eu îmi pun speranța în tineri și în colegii mei și care nu vor dori să plece. Încrederea pe care s-o altoim, trebuie să o facem împreună”, a conchis directoare.
Petru Hadârcă, actor, regizor, director de teatru a declarat că a rămas impresionat de noul post de televiziune. „Ținând cont de amintirile pe care le păstrez vii de la Constantin Tănase, asta va obliga pe cei care vor veni în studio să avem personalitate, demnitate să avem adevăr, să aducem în prim plan adevărul istoric”, a spus invitatul.
Regizorul a invitat oamenii să urmărească noul post de televiziune amintindu-ți din anii de copilări când urmărea televiziunea română în podul casei cu antena în mână pentru ca să nu fie prinși de poliție. „Acum avem posibilitate să spunem adevărul fără să ne fie frică. Având emisiune de cultură, de promovarea istoriei române, numai așa vom putea educa o altă generație cu personalitate”, a spus Petru Hadârcă.
Marian Staș printr-un apel de la București a spus că Unirea TV va fi urmărită de telespectatori și peste Prut. „Sunt mulți oameni interesați de cultură, civilizație și istorie de pe cele două maluri ale Prutului. Noi avem un scop comun: să ne cunoaștem mai aproape. Cu siguranță audiența va crește”.
Octavian Apostol, directorul AGEPI, a spus că este un pas ca s aducem Unirea mai aproape. Pe piața media este informație eronată pe care trebuie să fie corectată.
Mihai Ghimpu a adus un cadou pentru echipa de televiziune, o hartă a României Mari. „Chiar dacă suntem amenințați, noi trebuie să mergem pe drumul lăsat de moși strămoși. Noi suntem cei care trebuie să decidem soarta noastră și viitorul nostru. Consecințele ocupației sunt acele mass medii care să le acoperim cu adevărul istoric. Trebuie să recunoaștem că nu am avut pe conducătorii care să ridice acest spațiu la nivelul adevărului istoric. Ei au reprezentat Moscova. Eu cred că proiectul Dvs chiar dacă va fi amenințat, tot ce facem este în favoarea noastră. Ei înțeleg adevărul și vor să în ascundă. Unirea nu este o problemă națională. Unirea înseamnă rezolvarea problemelor pe care cetățenii îi așteaptă moldovenii de 25 de ani. Tot ce facem noi toți împreună e un lucru bun și ei de asta se tem”.
Alina Zotea a declarat că de ieri televiunea este urmărită online. „Cred că acești pași mici vom ajunge la acel punct să vedem cu ochii noștri Unirea așteptată. Să fiți deschiși, să arătați oamenilor realitatea pe care oamenii nu le văd la alte posturi, chiar dacă este dureroasă, este necesară. Să aibă o frecvență tot mai mare, să prindeți aripi nu doar acasă ci și peste hotare. Să nu ne dispersăm, să avem același mesaj”, a spus deputata.
În concluzie, Mihai Ghimpu a spus că trebuie să ne Unim și să înfăptuim Unirea.
Printre alți invitați prezenți la emisiunea de lansare au fost Victor Pânzari, vice președintele raionului Ialoveni și Ion Leașcenco, vicepreședinte B.U.N.
Ion Leașcenco: „Unirea TV ca un nou copil al românismului are nevoie de multă dragoste ca să crească. „Unirea TV va fi postul de televiziune cu care se va face Unirea. Este unul dintre primii pași, pe care în 2018 cu multă muncă să facem Unirea. În cazul în care vor apărea anumite bariere, societatea civilă va fi de partea noastră”.
Vlad Cubreacov, președintele asociației, „Răsăritul Românesc” a spus că va sprijini în continuare Unirea noastră cu frații de peste Prut.
Declarațiile a fost făcute în cadrul emisiunii de lansare a postului de televiziune 10 TV.
Sâmbătă, 10 septembrie, începând cu ora 14:00 a fost lansat un nou produs media pe piața din Republica Moldova. 10 TV va produce conținut sincer și onest pentru a oferi o șansă publicului din RM să audă nu doar opiniile unor grupări de interese politico-financiare.
Prima emisiune a 10 TV este un maraton de opt ore în care personalități din diverse domenii vor transmite mesaje de susținere a noului post TV.
10 TV va colabora cu Platforma Unionistă Acțiunea 2012 și Tinerii Moldovei, difuzând materiale create de UNIREA TV.
TIMPUL.MD