Timpul Local

Mihai Ghimpu: „Statul va susţine meşterii populari”

La eveniment a participat preşedintele interimar al R. Moldova, preşedintele parlamentului Mihai Ghimpu. Familiarizându-se cu lucrările meşterilor populari atât din Republica Moldova, cât şi din România, şeful statului a menţionat că organizarea acestui târg este un lucru foarte important pentru dezvoltarea acestui meşteşug. „Aceşti meşteri, utilizând apa, pământul şi focul, produc adevărate opere de artă, care nu numai că ne creează o atmosferă deosebită în diferite încăperi, dar sunt foarte utile şi în viaţa de toate zilele. Ei menţin şi dezvoltă tradiţiile populare, care vin încă de la daci, şi pentru aceasta trebuie să le purtăm tot respectul”, a menţionat Mihai Ghimpu.

În cadrul discuţiilor cu meşterii, Mihai Ghimpu s-a documentat cu situaţia din acest domeniu, asigurându-i că în cel mai scurt timp, instituţiile abilitate ale statului, în comun cu Uniunea meşterilor populari, vor elabora un proiect de susţinere a specialiştilor, care va include şi crearea unor studiouri, în care aceştia vor avea posibilitatea nu numai de a crea, dar şi a transmite secretele acestei meserii generaţiei tinere.

În opinia lui Mihai Ghimpu, şi misiunile noastre diplomatice trebuie să se implice mai activ în promovarea producţiei autohtone, inclusiv şi din ceramică, deoarece aceasta tot constituie o carte de vizită a ţării noastre, a culturii naţionale. El a cumpărat o cană, un ulcior şi un clopot, cu acesta din urmă sperând să facă linişte în şedinţele parlamentului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *