Acum două săptămâni, Parlamentul a aprobat mai multe proiecte de modificare a legislaţiei, propuse de Poalelungi, care, în opinia magistratului, ar putea schimba radical situaţia în justiţia noastră încă foarte coruptă.

 – Dle Poalelungi, de ce Strategia de reformare a justiţiei a fost adoptată tocmai în 2011? Cine a fost interesat de această tergiversare?
– N-aş spune că e prea târziu. Vă daţi seama că aceasta nu putea să se întâmple până în aprilie 2009. A fost nevoie şi de timp pentru elaborarea şi adoptarea documentului. Acum contează să implementăm Strategia.

– Se credea că nivelul corupţiei în justiţie a atins cele mai mari proporţii în timpul guvernării comuniste. Însă unele dosare de astăzi ne fac să credem că debandada din sistem depăşeşte acum orice limite. Când situaţia a fost mai proastă?
– Nu aş cuteza să fac o asemenea comparaţie. Nici nu cred că justiţia este cea mai afectată de corupţie în societatea noastră. Pur şi simplu, aici corupţia se observă mai uşor, căci justiţia se face în faţa cetăţenilor. Discuţiile despre corupţie în justiţie au apărut încă prin 1995-1996, când salariile nu se plăteau la timp şi când a încolţit acest flagel în RM. Dar pe cât de uşor apare corupţia, pe atât de greu este să o lichidezi. Totuşi, din punct de vedere juridic, nu putem afirma că avem corupţie în sistem. Din 1990 încoace doar un singur judecător, regretatul Andrei Bejan, a fost condamnat pentru acte de corupţie la zece ani de închisoare. Au fost condamnaţi şi alţii, însă pentru alte infracţiuni. Cred că nu avem dosare de corupţie de proporţii, fiindcă organele de anchetă nu-şi fac lucrul la nivelul cuvenit. În mod normal, dacă funcţionarul plătit de stat nu poate dovedi legalitatea bunurilor pe care le deţine şi nu corespunde normelor morale stabilite în societate, el trebuie eliberat din funcţie. Nu zic, Doamne fereşte, să ne întoarcem la anii ’30 şi să le confiscăm averile.

Nu putem trăi aşa toată viaţa

– Având la guvernare o coaliţie ale cărei componente luptă pentru împărţirea funcţiilor pe criterii politice, credeţi că va accepta cineva să-şi cedeze influenţa în justiţie de dragul reformei?
– Pentru ca funcţiile să nu se repartizeze pe criterii politice, este importat ca membrii CSM să-şi exercite obligaţiunile la nivelul cuvenit, indiferent de cine se află la putere. Şi aceasta este posibil. Ştiţi că judecătorul este numit la început pe o perioadă de probă de cinci ani, apoi – până la atingerea plafonului de vârstă de 65 de ani. Eu cred că cinci ani de probă e prea mult şi ar fi destul doi-trei ani. În privinţa judecătorilor numiţi până la atingerea plafonului de vârstă există o opinie eronată că ei ar putea să-şi facă de cap fără să poarte răspundere. Nu-i adevărat, căci orice magistrat poate fi demis oricând pentru încălcările admise. Însă numirea judecătorului până la atingerea vârstei de 65 de ani înseamnă eliberarea sa de dependenţă faţă de o guvernare sau alta. Dacă vrem o justiţie europeană şi corectă, trebuie să întreprindem un complex de măsuri: să uşurăm lucrul judecătorilor, să-i responsabilizăm şi să le majorăm salariile. Când am înaintat în Parlament acest proiect, mulţi n-au fost de acord ca „judecătorii corupţi” să aibă salarii mari, dar fără aceasta eradicarea corupţiei în justiţie ar fi imposibilă.

– Dacă unui judecător îi va fi majorat salariul până la 12-17 mii lei pe lună, iar cineva îi va propune un milion pentru un singur proces, credeţi că va refuza?
– Teoretic, putem admite că nu vom face nimic. De când m-am întors în RM, văd pesimism în ochii majorităţii oamenilor, chiar şi ai colegilor mei…

– Pentru că de ani de zile li se fac doar promisiuni deşarte…
– Posibil. Până şi colegii care au insistat să mă întorc acasă îmi spun: „N-ai să poţi face nimic. Situaţia e altfel decât atunci când ai plecat”. Nu vreau să învinuiesc vreun partid, dar multe promisiuni care se fac la noi chiar nu au finalitate. Societatea nu mai crede în ele. Dar dacă nu întreprinzi nimic, n-o să-ţi iasă nimic. Mai bine încearcă, nu sta cu mâinile în sân. Majorarea salariilor e necesară şi pentru că ne dorim specialişti calificaţi, însă candidaţii la funcţia de judecător nu sunt cei mai buni absolvenţi ai facultăţilor de Drept. Cei mai buni se duc acolo unde sunt plătiţi bine. Reiese că noi dorim să coasem un costum de firmă din stofă de calitate medie… Mai bine am recunoaşte gravitatea situaţiei şi am începe să ieşim din groapa în care cădem. Prin aceste acţiuni să le ştergem pesimismul din ochi celor care nu mai cred nici în fosta, nici în actuala, nici în viitoarea Putere. Nu mai putem trăi aşa toată viaţa. Eu vreau ca urmaşii mei să trăiască bine în RM, şi nu în altă parte. Să nu mă consideraţi un demagog – chiar aşa cred.

Funcţionarii noştri caută să câştige un ban în plus

– Magistraţii demişi din funcţie vor avea pensie de judecători?
– Am făcut şi o propunere în acest sens, ca acei care nu au vechimea în muncă necesară sau vârsta de 50 de ani, dar comit încălcări grave, să fie eliberaţi fără a primi indemnizaţia de concediere şi pensia de judecător. Această pensie constituie un privilegiu pentru cei care au îndeplinit o muncă complicată, care şi-au pus în pericol sănătatea şi merită să fie apreciaţi. O problemă a meseriei este că mulţi judecători suferă de infarct sau insult pe la vârsta de 50 de ani. Pensia nu le va fi retrasă doar celor pentru care a fost deja stabilită. Propunerea mea i-a nemulţumit pe colegi, cu toate că în România şi alte ţări condiţiile sunt mult mai dure.

– Avocatul rus Ghenrih Padva ne spunea că, în următorii ani, mituirea în justiţie este imposibil de stârpit, deoarece ea a intrat în sângele judecătorilor.
– Eu consider că orice om poate fi reeducat, dacă se doreşte. Noi trebuie să credem că vom putea schimba lucrurile spre bine. După cum zicea şi maică-mea: „Dacă vrei să faci ceva, cauţi mijloace. Dacă nu, cauţi scuze”. Pesimismul îi caracterizează şi pe funcţionarii noştri, care o bună parte a zilei se ocupă de lucruri personale şi nu-şi fac datoria. Din pricina lefilor mici, ei se gândesc să mai câştige un ban în plus. De vom sta locului, cred că vom avea un nou aprilie 2009, indiferent de partidul care va fi la guvernare.

Nu mi-aş lua îndrăzneala să spun că justiţia ne este controlată

– În RM nu există demnitari care controlează justiţia? Şi autorităţile noastre chiar îşi doresc această reformă?
– Eu cred că orice demnitar îşi doreşte schimbarea spre bine, după cum spunea Urecheanu: „Am venit să facem bine”. Despre influenţa politicului asupra justiţiei s-a vorbit întotdeauna, dar eu nu mi-aş lua îndrăzneala să spun că acum justiţia ne este controlată. Depinde de fiecare judecător în parte. Dacă este curat, nimeni nu-l va dirija. Dacă este corupt şi incompetent, se va lăsa uşor folosit. Din păcate, în perioada de tranziţie, care la noi decurge cam multişor, mulţi s-au cam murdărit. Acum trebuie să recunoaştem că avem tineri mai buni decât noi şi să-i folosim la maximum, remunerându-i suficient, ca să rămână cinstiţi.

– Dvs. aţi putea să înlăturaţi din funcţie un judecător protejat de Putere?
– Desigur. Aici nu mai decide Parlamentul, ci CSM.

– Se observă lucruri stranii la CSM. Numeroşi cetăţeni nu primesc niciun răspuns la plângerile lor. Şi acţiuni strigătoare la cer ale magistraţilor sunt trecute cu vederea.
– În ultimul timp, CSM şi-a dat acordul pentru tragerea la răspundere penală a doi judecători. Îmi veţi spune că-s prea puţini, dar în două luni câţi puteau să fie? Mai mult, în orice dosar sunt două părţi şi, respectiv, 50% din cei care se adresează în judecată rămân nemulţumiţi. Faţă de plângerile obiective, CSM este obligat să ia o atitudine corectă. Cred că trebuie să întreprindem măsuri mai dure pentru responsabilizarea judecătorilor, deşi după ce am propus Parlamentului asemenea modificări mi-am luat în cap aproape tot sistemul. Iar după ce am propus majorarea salariilor magistraţilor, am nemulţumit aproape toată societatea. Nu zic că lefile medicilor sau ale profesorilor nu trebuie majorate, dar mai întâi ar trebui să-i remunerăm bine pe judecători. Ei sunt cei care-i vor face pe alţii să respecte legea şi să plătească impozitele. Din adăugirile la buget obţinute astfel, vom putea spori salariile celorlalţi. Este o logică clară.

– Vreau un răspuns mai clar – sunteţi sau nu mulţumit de activitatea CSM?
– E complicat să spun, căci uneori noi, membrii Consiliului, avem opinii diferite. Este principiul democraţiei. Sau, cum a spus Churchill, democraţia este cea mai mare prostie descoperită de omenire, care n-a putut inventa ceva mai bun. În opinia mea, CSM se străduieşte să facă tot posibilul pentru a-şi îndeplini obligaţiunile.

Ca să ajungem la nivelul german, trebuie să treacă decenii

– De ce propunerile dvs. i-au nemulţumit pe alţi judecători?
– Eu am venit de la Strasbourg cu o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea sistemului judiciar şi am pornit de la ideea că ne aflăm într-o situaţie de care trebuie să profităm. Astăzi şi societatea, şi judecătorii, şi conducerea ţării îşi doresc o justiţie competentă. Având un consens total, trebuie să întreprindem măsuri complexe, nu unilaterale. Toată lumea ştie că judecătorii au foarte mult de lucru. Pe de o parte, lumea nu prea crede în justiţie. Pe de altă parte, numărul de cereri în judecată creşte zilnic, de parcă justiţia s-a transformat într-un fel de sport-loto. În atare situaţie, în primul rând, eu nu optez pentru mărirea la nesfârşit a numărului de judecători, ci pentru creşterea staffurilor care îi asistă. Cei 420 de judecători pe care-i avem sunt suficienţi. Însă dacă astăzi doar judecătorii de la CSJ au asistenţi, de la 1 septembrie vor avea toţi cei din Chişinău, iar de la 1 ianuarie 2013 – din toată ţara. Propunerea este adoptată şi rămân chestiuni ce depind de buget. În al doilea rând, se ştie că cel mai complicat în lucrul judecătorului este că cinci minute trebuie să asculte şi jumătate de oră să scrie. Eu am propus ca, în cazul examinării dosarelor civile în primă instanţă, judecătorii să pronunţe doar dispozitivul hotărârii, adică să prezinte părţile şi să anunţe decizia, fără să o motiveze. Hotărârile motivate să fie emise doar când părţile atacă decizia sau când ele solicită motivarea, sau dacă este vorba de o hotărâre cu element de extranietate. Modificarea este cu atât mai utilă cu cât 80% din hotărârile judecătoriilor de sector din Chişinău nu sunt atacate şi nimeni nu le citeşte. Cui îi trebuie asemenea hârtii? Astfel, emiţând în multe cazuri doar dispozitivul, judecătorii vor scrie mai puţin, în schimb vor putea să se concentreze asupra întocmirii calitative a hotărârilor pe care le vor motiva. Totuşi, repet: este vorba numai despre dosarele civile, la examinarea în fond, adică nu şi la Curtea de Apel sau la CSJ.

– Este o practică preluată din legislaţia altor ţări?
– Până a face propunerea, adoptată deja de Parlament, m-am consultat cu majoritatea colegilor mei de la CEDO şi am constatat că modificarea nu ar încălca niciun drept. Deşi am fost criticat de unele ONG-uri, eu nu-s un kamikaze ca să nu-mi dau seama de responsabilitatea pe care o port. Am aflat apoi că în mod similar se procedează şi în Germania. Aceasta nu înseamnă că mâine va fi şi la noi ca la nemţi, căci noi avem nivelul de educaţie pe care-l avem. Ca să ajungem la nivelul german, trebuie să treacă decenii. Oricum, cred că voi putea să schimb multe în sistemul judiciar. Dacă nu, va veni altul, care sper să fie mai bun.

Mulţi judecători cred că numai ei au simţul dreptăţii

– Haideţi să privim real la lucruri. De-am avea o reformă adecvată în justiţie, puşcăriile nu ne-ar mai fi pline de găinari, dar şi de oamenii de afaceri, şi de foşti demnitari. De ce autorii delapidărilor uriaşe din banii publici se află la libertate?
– Corectă întrebare, dar trebuie adresată Procuraturii şi CCCEC, care se ocupă de urmărirea penală. Dar dacă dosarul e trimis în judecată şi judecătorii constată că cineva a săvârşit infracţiuni grave, însă îi stabilesc o pedeapsă minimă, atunci ei trebuie sancţionaţi. Am auzit şi eu astfel de critici la adresa judecătorilor. Este o problemă care necesită claritate. Pentru că mulţi judecători cred că numai ei, cunoscând legea, au simţul dreptăţii. Greşeala lor este că nu văd că şi infractorii, oameni fiind, au acelaşi simţ din naştere şi îşi dau seama de limitele pedepsei ce urmează să le fie aplicată.

– Dar sunteţi de acord că astăzi cei avuţi pot scăpa de orice pedeapsă?
– Din păcate, corupţia din ţară şi din justiţie ne arată că aşa ceva e posibil. Eu n-am văzut pe cineva să ia mită în schimbul eliberării unui infractor. Dar când toată lumea vorbeşte despre asta, îmi este greu să neg.

N-am învăţat la şcoala de îngeri

– Ce părere aveţi despre propunerea PL ca examenele de evaluare ale judecătorilor să fie transmise online?
– Peste şase luni după numirea judecătorului în funcţie, el trebuie să susţină un examen. Când i se dă o anumită categorie, când pretinde la o funcţie într-o instanţă superioară sau la una de conducere, de fiecare dată este testat din nou. Şi indiferent de situaţie, judecătorul este evaluat o dată în trei ani. Eu cred că ar trebui să fie mai puţine examene, dar mai clare şi corecte. Cu toată stima mea faţă de PL, dacă vom merge pe calea asta, degrabă vom instala camere la judecători acasă, ca să vedem ce fac după lucru. Dar şi ei sunt oameni, chiar dacă teoretic ar trebui să fie îngeri. Eu n-am învăţat la şcoala de îngeri, ci la aceeaşi şcoală ca şi dvs. Mai bine le-am da judecătorilor salariul promis şi posibilitate să ne dovedească că pot să facă justiţie. De nu vor reuşi, atunci vom inventa fel de fel de camere.

– Aveţi în subordine la CSJ magistraţi bănuiţi de corupţie, pe care-i veţi demite?
– Nu pot să afirm că un judecător este corupt atâta timp cât nu există o sentinţă. În RM, poţi să-i suspectezi de corupţie pe toţi funcţionarii. De-ar trăi cu salariile pe care le au, ei ar fi trebuit să moară de foame acum vreo trei ani. Cu părere de bine, ei trăiesc, iar unii chiar prea bine. Asta trebuie să ne deranjeze: de ce un funcţionar cu trei-cinci mii de lei pe lună trăieşte într-un lux mai mare decât un om de afaceri? Eu mă bucur că Parlamentul a acceptat şi propunerea mea privind reducerea numărului de judecători ai CSJ de la 49 la 33. Reiese că 16 vor fi transferaţi în alte instanţe, iar dacă nu vor accepta, vor fi eliberaţi. Ştiţi că doi judecători de la CSJ şi-au dat demisia recent. Mi s-a spus că din cauza mea, deşi nici nu vreau să-i vorbesc de rău. Totuşi este o decizie stranie, căci până acum nimeni de la CSJ nu a plecat astfel. Noi vom evalua fiecare judecător în parte, ca să-i lăsăm pe cei mai buni. Acelaşi proiect de lege prevede că judecătorii de la CSJ vor fi asistaţi de trei asistenţi judiciari şi că procedura se va face în scris, după exemplul CEDO. Audieri publice vor avea loc în cazuri excepţionale, dacă va decide completul de judecată. Eu nu pot să promit că vom avea degrabă o justiţie ca în Anglia, dar că va fi mai bună decât în ţările din vecinătate, vă asigur.

Propunerea despre ridicarea imunităţii judecătorilor este periculoasă

– Imunitatea judecătorilor va fi retrasă doar în cazul în care vor fi acuzaţi de corupţie?
– Cu toată stima faţă de parlamentarii noştri, consider că respectiva modificare a fost prematură pentru noi. Societatea noastră nu este pregătită pentru aceasta. Nu vreau să obijduiesc pe nimeni, dar nivelul nostru de educaţie lasă de dorit. Propunerea este periculoasă, fiindcă prevede anularea imunităţii în cazuri de corupţie şi infracţiuni aferente corupţiei. Astfel s-ar putea comite multiple abuzuri împotriva judecătorilor. Începând de la depăşirea vitezei, orice încălcare ar putea fi apreciată ca infracţiune aferentă actelor de corupţie. Teoretic este bine ca să fie şi la noi ca în Germania sau ca în Marea Britanie, dar gândiţi-vă la consecinţe. Dacă RM ar fi membru cu drepturi depline al UE, ar fi altă poveste, deşi eu nu salut „împrumutul” de legi de la alte state. Am discutat şi la CEDO despre necesitatea respectării tradiţiilor fiecărui popor, cel mai clasic în acest sens fiind dosarul Lautsi vs. Italia. Deşi iniţial s-a decis retragerea crucifixelor din şcolile italiene, Marea Cameră a ajuns la concluzia că prezenţa acestora nu încalcă Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CoEDO). Şi eu am votat „pentru”, căci crucifixul a devenit deja un simbol naţional în Italia. A fost primul caz când CEDO s-a axat nu doar pe respectarea Convenţiei, dar şi a tradiţiilor fiecărei ţări. Nu trebuie să preluăm legi de la alţii, ci să analizăm situaţia noastră şi s-o modelăm.

Problema avorturilor în Irlanda e similară cu Legea egalităţii de şanse în RM

– Dacă e aşa, cât de corect a procedat Parlamentul RM, votând Legea egalităţii de şanse, care se pare că apără doar minorităţile sexuale, nu şi oamenii discriminaţi, şi care vine în contradicţie cu tradiţiile noastre?
– Aşa este, însă această lege este obligatorie pentru orice ţară care a decis să fie membră a Consiliului Europei şi vrea să facă parte din UE. Trebuie să acceptăm regulile de joc asumate, chiar dacă poporul este împotrivă. Aceeaşi problemă există în Irlanda, unde avorturile sunt interzise. Irlandezii au făcut vreo trei referendumuri şi oamenii au votat contra avorturilor. Am avut şi o hotărâre la CEDO, prin care am condamnat Irlanda, constatând că această ţară a încălcat parţial dreptul unor femei. Însă poporul irlandez nu şi-a schimbat poziţia. Astăzi, acolo se întâmplă chestii ridicole. Dacă-şi fac avort în ţara lor, irlandezele sunt pedepsite penal, dacă pleacă şi avortează în Marea Britanie, autorităţile se fac că nu observă. În mare parte, e ca şi la noi cu Legea egalităţii de şanse.

La CEDO nu mai vin plângeri contra RM pe cazuri de tortură

– La CEDO, aţi gestionat în ultimul timp dosarele RM şi cele ale României. În care din cele două state persistă mai multă corupţie şi unde sunt mai respectate drepturile omului?
– Aş ezita să fac o comparaţie. În România nu se vorbeşte mai puţin decât la noi că justiţia e coruptă. Nici drepturile şi libertăţile oamenilor, în opinia mea, nu se încalcă acolo mai puţin. Există foarte multe cereri împotriva României privind restituirea bunurilor confiscate în timpul regimului comunist. La noi, în acest sens, s-a adoptat o legislaţie mai reuşită. Cele mai multe cazuri contra RM, în perioada 2000-2009, au vizat deposedarea ilegală de bunuri a oamenilor de afaceri. Sumele pe care statul a fost obligat să le plătească în cauzele Dacia vs. Moldova, Oferta-Plus vs. Moldova şi altele, variind între 2,5 mln USD şi 7,2 mln USD, sunt colosale pentru o ţară ca a noastră şi ne-au atins indirect bugetul ţării. Exista o propunere ca judecătorii moldoveni care au emis sentinţe pe aceste cauze să poarte răspundere materială. Eu sunt categoric împotrivă, pentru că aceasta contravine CoEDO. Judecătorii responsabili pentru abateri grave, stabilite de CSM, urmează să fie atraşi la răspundere disciplinară sau eliberaţi din lucru. Tot până în 2009, existau multe dosare contra RM pe cazuri de arest ilegal, tortură, tratament inuman şi degradant. De atunci au început să vină plângeri ordinare. Cineva consideră că n-a fost citat legal în instanţă, altcineva se crede nevinovat, dar nu-i ajung probe să demonstreze…

– Acum o săptămână, Curtea de Apel a decis încasarea din bugetul statului în favoarea ex-deputatul Pantelei Sandulachi a 400 mii de euro ca despăgubiri morale pentru tergiversarea examinării unor cauze. Nu pare a fi o sumă exagerată?
– Limitele despăgubirii morale nu sunt indicate nicăieri. Orice stat este în drept să şi le stabilească, însă aceasta ar putea duce la încălcarea drepturilor şi libertăţilor stabilite în CoEDO, căci nimeni nu poate să intuiască opinia judecătorilor de la Strassbourg. La noi, în unele cazuri, se încasează sume derizorii, iar în altele – extrem de mari. În acelaşi timp, avem jurisprudenţa CEDO împotriva RM, care prevede prejudiciul moral pentru satisfacţia echitabilă, încasată în anumite cauze împotriva statului nostru. Pentru că în ţara noastră există divergenţe în privinţa alocării despăgubirilor morale, eu şi un coleg de la Ministerului Justiţiei ne-am luat îndrăzneala şi am scris un articol în această privinţă, care este publicat pe site-ul CSJ. Ne-am pronunţat despre limitele acestor despăgubiri prin prisma jurisprudenţei naţionale şi internaţionale împotriva RM, care este obligatorie pentru noi. Ele variază de la zero până la 30 mii euro. Prefer să fie ordine în acest sens, dar nu destrăbălare şi hotărâri arbitrare.

Am intrat în partid ca să nu fiu miliţioner

– Unele voci vă acuză că aţi fost promovat de regimul Voronin. Ce replică aveţi?
– N-am nici o replică şi n-am avut atitudine faţă de nici o guvernare, deşi am lucrat în toate timpurile, începând din URSS, când pentru a deveni judecător am fost nevoit să intru în partid. Să fi refuzat, puteam să lucrez în poliţie, dar n-am vrut să fiu miliţioner. În 1995, când erau agrarienii la putere, am devenit preşedinte al Judecătoriei Centru, fiind promovat de către mentorul meu, Tudor Panţâru. Apoi am devenit vicepreşedinte al Curţii de Apel a RM, care a fost lichidată odată cu venirea la putere a PCRM, deşi cred că fusese cea mai corectă instituţie judecătorească din istoria ţării noastre. Atunci am devenit judecător la CSJ, unde în 2005 am fost numit vicepreşedinte. Acum, întorcându-mă în RM, se spunea că aş fi promovat de Filat, apoi de Plahotniuc, apoi de Ghimpu. Ar fi bine ca criticii mei să-mi arate vreun caz, când am lucrat pentru vreun partid. Dimpotrivă, în 2001, când a venit PCRM la putere, eu, ca membru al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE), i-am anunţat pe secretarul general al Consiliului Europei şi pe preşedintele CEDO despre intenţiile comuniştilor de a elibera fără temei judecătorii din funcţie. În 2003, am prezentat iarăşi situaţia la CCJE, iar în consecinţă s-a modificat legislaţia. De atunci şeful statului nu mai poate respinge candidaturile judecătorilor decât o singură dată şi cu motive întemeiate. Rezultatul acelei intervenţii constituie şi astăzi o protecţie a respectării independenţei judecătorilor.

La noi se iau hotărâri arbitrare, căci nu există o jurisprudenţă previzibilă

– Dle Poalelungi, să luăm un caz concret din justiţia noastră. Avem un contract despre o datorie faţă de o firmă off-shore. Directorul acesteia are viză de reşedinţă în Chişinău, dar îşi foloseşte adresa ca pe cea a firmei…
– Dacă este din off-shore, firma trebuie înregistrată în ţara sau pe insulele respective. Dacă şeful firmei îşi face reşedinţă în RM, astea sunt problemele lui, dar nu ale firmei.

– Firma a acţionat în judecată datornicul nu pe adresa acestuia, adică a pârâtului, după cum stipulează legislaţia, ci pe adresa unde şeful său îşi are viza de reşedinţă. În loc să fie respinsă, cererea a fost acceptată. Mai mult, dosarul a ajuns la preşedintele judecătoriei, care a emis ordonanţa de încasare…
– Pare a fi un caz concret, despre care îmi pare că am auzit. Nu este bine să-l discutăm, ca să nu fiu înţeles greşit.

– A doua zi după emiterea ordonanţei, executorul a făcut încheierea de executare, fără să aştepte 10 zile, după cum este obligat de lege. Pârâtul a contestat ordonanţa la acelaşi judecător, dar cererea i-a fost respinsă. La fel a procedat şi Curtea de Apel. Este doar o secvenţă dintr-un caz plin de fraude. Pârâţii au apelat de două ori la CSM, dar n-au primit niciun răspuns. De ce?
– Dacă n-au primit răspuns, nu este corect. La noi se iau hotărâri arbitrare, pentru că nu există o jurisprudenţă previzibilă. Avem hotărâri pronunţate de acelaşi judecător, care pe cazuri similare pronunţă alte sentinţe. Există cazuri când este imperativ clar că trebuie să procedezi altfel decât o faci. Îmi este greu să cred că este vorba de simple greşeli. Este mai degrabă corupţie, în opinia mea, şi organele de anchetă trebuie să intervină neîntârziat.

– Şi alte cereri de apel în legătură cu acest caz ajung ca prin minune la preşedintele Curţii de Apel, care susţine evident o singură parte…
– Când dosare cu scandal, importante pentru mediul de afaceri, ajung la preşedinţii instanţelor de judecată, pare straniu din start. Teoretic, este posibil ca aceasta să se întâmple, prin repartizare aleatorie, dar e greu de crezut că a fost chiar aşa.

– Atunci de ce CSM nu reacţionează la asemenea plângeri?
– Plângerile venite la CSM sunt repartizate de către preşedinte unui inspector judiciar. Dacă acesta constată abateri, le raportează şi cazul este examinat la şedinţa Consiliului. Cel puţin de când sunt eu în CSM, n-am auzit despre ceea ce îmi vorbiţi, dar vă asigur că mă voi interesa de ce se întâmplă aşa.