Actualitate

Mihai Stratulat, despre „mucegaiul” din sistemul medical; „Au deschis o nouă secție după ce au văzut că prima aduce „ruble””

„Eu nu doar lucrez zi de zi că medic, ci mă lupt zi de zi cu acest sistem medical creat aici în RM din indiferența celor care dictează/ar putea dicta cursul medical, dar nu o fac, fie din nedorință, fie că nu li se permite!!! Astăzi voi vorbi despre ceea ce se face în sistemul pediatric din RM!!! Voi știți cum lucrează el??? Nicicum!!”, scrie medicul Mihai Stratulat.

Acesta spune că sunt protocoale bune, dar implementare proastă.

"Am să vă vorbesc astăzi despre 2 spitale, care eu consider că ar trebuie închise, unul din ele, parțial închis! Spitalul Clinic Municipal Nr. 1 "S. Lazo" și Spitalul Clinic Municipal Nr.1 (Viaduc) ! De ce? Pentru că acolo nu se face medicină!!! De ce? Pentru că acolo cu ce nu te-ai adresa, diagnoza finală este pneumonie pe dreapta și imediat AB!!! Pentru că acolo nu se respecta nici un protocol!!! De ce? Pentru că administrația acestor (directorii și vice-directorii) sunt cointeresați în astfel de diagnoze! De ce? Pentru că finanțarea spitalelor depinde de pacient, câți pacienți internați, ce diagnoză! Totul se face printr-o programă, care se numește DRG și în dependență de diagnoza pacienților internați se calculează un coeficient, care într-un final dictează suma de bani transferați de la CNAM la Spital! Cum credeți ce coeficient are Pneumonia în sistemul DRG??? Vă spun eu: bun de tot!”, scrie medicul pe pagina sa de Facebook.

Mihai Stratulat mai spun că la spitalul de pe Viaduc, situația îi și mai dramatică. „Au deschis încă o secție de patologie nou-născuți, când au văzut că prima secție aduce "ruble" la spital! Și vice-directorul pe pediatrie a spitalului sună zilnic în maternitate și anunță câte paturi sunt libere în ambele secții și câți copii trebuie "dabravolino-prenudidilno" sunt transferați copii cu icter fiziologic, pentru a fi diagnosticați cu așa zisă "pneumonie", pentru a aduce bani spitalului?”.

„Am vorbit doar despre aceste 2 spitale, pentru că aici dezmățul este cel mai mare, un pic mai bine stă la acest capitol SCM Nr. 3 "V. Ignatenco" și IMSP CMC (Centrul Mamei și al Copilului)!!! Situația îi următoare: umplem spitalele pediatrice cu copii, pentru că avem paturi libere și le punem diagnostice, pentru că trebuie să suplinim bugetul spitalelor cu bani!!! Și eu mă întreb acum, pentru asta am făcut eu medicină??? Pentru asta, Tatăl meu a vrut să fiu eu medic??? Pentru asta cheltui eu bani anual, procurând eu manuale în Pediatrie și Neonatologie, ca să fiu în rând cu Europa și SUA??? Multe mai am de spus!!!”.

Precizăm că Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale nu a venit cu o reacție la acuzațiile aduse.

Sursa: unimedia.info

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *