Mii de elevi vor studia beneficiile energiei solare, eoliene și marine
Iniţiativa educaţională de promovare a energiei regenerabile şi eficienţei energetice este organizată în cadrul proiectului Energie și Biomasă în Moldova și va cuprinde localitățile din raioanele Glodeni, Donduşeni, Soroca, Râşcani, Şoldăneşti, Rezina, Orhei, Ungheni şi Anenii Noi ce îşi conectează instituţiile publice la sisteme de încălzire pe bază de biomasă.
Astfel, timp de un an, elevii vor fi antrenaţi în diverse activităţi educaţionale dedicate energiei regenerabile şi eficienţei energetice: dezbateri, cluburi de discuţii, excursii, lecţii în format webinar, vizionarea şi discutarea filmelor la tema energiei alternative, expoziţii, concursuri de proiecte la temă. Cei mai activi elevi vor câştiga la final câte un bilet de participare la tabăra de vară „Energel”, locul de întâlnire a promotorilor energiei regenerabile şi eficienţei energetice. O asemenea iniţiativă educaţională a fost demarată în premieră anul trecut la iniţiativa Proiectului Energie şi Biomasă în Moldova. Anul trecut asemenea activități au fost organizate în 38 de şcoli din satele ce şi-au conectat în acea perioadă instituţiile publice la sisteme termice pe bază de biomasă, cu sprijinul financiar al Proiectului Energie şi Biomasă în Moldova.
Proiectul Energie şi Biomasă în Moldova este implementat în 2011-2014. Bugetul total al proiectului este de 14,56 milioane euro.