Militanţi din Europa pleacă în Siria şi Irak prin România şi Bulgaria. Gestionarea riscurilor e dificilă
SRI mai afirmă, într-un comunicat de presă, că în zona de conflict sunt implicaţi, de partea diferitor grupări extremiste, peste 4.000 de luptători, cetăţeni sau rezidenţi ai unor state europene.
SRI arat[ că a emis comunicatul pentru a face precizări "în contextul declaraţiilor publice referitoare la tranzitul prin România spre/dinspre Siria al unor persoane (foreign fighters) implicate în conflictul din regiune".
Joi, ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, a evidenţiat, cu ocazia unei reuniuni antiteroriste desfăşurate la Londra, importantă eforturilor de oprire a circulaţiei membrilor grupului terorist Stat Islamic (ŞI) prin ţări europene precum România şi Bulgaria, potrivit The Guardian. Hammond a reamintit că a efectuat vizite la Bucureşti şi Sofia, precizând că Marea Britanie colaborează strâns cu serviciile de informaţii din România şi Bulgaria, potrivit Mediafax.
De asemenea, SRI a cerut insistent, în ultima perioada, adoptarea şi promulgarea Legii securităţii cibernetice, criticată de o serie de ONG-uri, textul legislativ fiind, în cele din urmă, declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională a României.
Redăm mai jos comunicatul emis de SRI sâmbătă, referitor la militntii străini care merg în Siria şi Irak:
"Pe fondul prelungirii crizei siriene şi al ascensiunii organizaţiei teroriste Statul Islamic (ŞI), începând cu anul 2013, un număr crescut de persoane, din state europene, cu predilecţie din nordul şi vestul Europei şi Balcanii de Vest, au devenit interesate să tranziteze regiunea în vederea transferului din Europa către Siria/Irak, pentru a lua parte la activităţi combatante în zona de conflict. Acest fenomen al transferului de luptători este monitorizat cu prioritate la nivel european de instituţiile cu responsabilităţi în materie, inclusiv de cele din România.
Până în prezent, deşi ţară noastră s-a confruntat cu un nivel scăzut al ameninţării determinate de acest fenomen, constatăm existenţa premiselor pentru accelerarea evoluţiei lui şi, implicit, creşterea riscurilor asociate.
Potrivit ultimelor evaluări, în zona de conflict sunt implicaţi, de partea diferitor grupări extremiste, peste 4000 de luptători, cetăţeni sau rezidenţi ai unor state europene – situaţie ce reprezintă o preocupare majoră pentru autorităţile naţionale ale tuturor statelor occidentale, precum şi pentru forurile comunitare, din perspectiva riscurilor de securitate induse.
S-a constatat că expunerea la violenţă, experienţă de lupta dobândită, îndoctrinarea fundamentalistă şi, mai ales, menţinerea conexiunilor cu diverse entităţi teroriste creează premisele favorabile că aceste persoane să devină, după revenirea în ţările de origine, factori de risc proeminent. De asemenea, s-a stabilit că un număr semnificativ dintre aceste persoane se implică ulterior în activităţi de acelaşi tip, cum ar fi: acţiuni teroriste, procese de radicalizare, recrutarea de noi adepţi-combatanţi, sprijin financiar-logistic şi organizarea unor transporturi cu ajutoare şi echipamente, deplasându-se din nou în zona de conflict.
Rutele predilecte de deplasare dinspre Europa de Vest către Siria-Irak sunt fie aeriene, cu tranzit prin state din proximitatea zonei de conflict, fie terestre, inclusiv prin România şi/sau Bulgaria.
În contextul prezentat, marcat de dinamică fenomenului şi consecinţele acestuia în plan naţional şi european, SRI şi instituţiile din cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (SNPCT) depun eforturile necesare pentru prezervarea stării de securitate, intensificând cooperarea operaţională, inclusiv alături de structurile partenere din statele aliate.
Între măsurile interne adoptate se regăsesc calibrarea adecvată a dispozitivelor informative şi a capacităţii de reacţie în scop preventiv.
Datele obţinute au permis un volum susţinut de informare a beneficiarilor legali şi a partenerilor internaţionali, precum şi implementarea unor măsuri de prevenire (acţiuni de descurajare, declarări de persoane indezirabile, nepermiterea intrării în ţară, informări ale organelor de urmărire penală etc.), determinând, în condiţiile legislaţiei naţionale, controlul şi limitarea acestor fluxuri susţinute, prevenind, totodată, manifestarea unor riscuri şi ameninţări pe teritoriul naţional. De asemenea, aceste măsuri au fost apreciate la nivelul partenerilor internaţionali că şi contribuţie a României la securitatea spaţiului european.
Reiterăm faptul că gestionarea eficientă a riscurilor şi ameninţărilor asociate acestui fenomen este extrem de dificil de realizat în absenţa unor instrumente legale care să asigure instituţiilor statului cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului cadrul adecvat activităţii acestora la standarde euroatlantice.
SRI, în calitate de autoritate naţională în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, îşi reafirmă determinarea de a duce la îndeplinire misiunea încredinţată, alături de partenerii naţionali şi internaţionali pentru prezervarea stării de securitate a cetăţenilor României şi de a reconfirmă bună reputaţie a ţării noastre că furnizor de securitate".
Sursa: hotnews.ro