Militarii Armatei Naționale, alături de cei din România, SUA și Marea Britanie participă la exercițiul „JCET-2023”
Militarii Armatei Naționale se vor antrena alături de colegii lor din România, Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, la exercițiul multinațional „JCET-2023” (Joint Combined Exchange Training), potrivit Radiochisinau.md.
Exercițiul se va desfășura la centrele de instruire ale Armatei Naționale, în perioada 27 martie-7 aprilie curent și are ca scop antrenarea în comun și efectuarea unui schimb de experiență între militarii forțelor speciale moldovenești, române, americane, britanice, precum și creșterea nivelului de interoperabilitate între contingentele participante.
Astfel, conform scenariului, militarii din cele patru țări vor executa trageri de luptă avansate, parașutări, exerciții de antrenament în teren cu misiuni specifice.
„Joint Combined Exchange Training” se desfășoară în conformitate cu planul de instruire al Armatei Naționale pentru anul 2023.
Militarii din Batalionul cu Destinație Specială “Fulger” ai Armatei Naționale participă la „JCET” începând cu anul 2009.
ATENȚIE! Informăm cetățenii că, în contextul desfășurării exercițiului „JCET 2023”, tehnica militară urmează să se deplaseze din unități la centrele de instruire ale Armatei Naționale pentru a participa la antrenamente. În acest sens, rugăm cetățenii să nu speculeze pe seama exercițiului și deplasării planificate a tehnicii militare.
8 ciumeti, 1 Humvee, 8 panouri plywood si o tinta. Cu asta vreti sa-i bateti pe Rusi? Negociati !!!