MILSAMI calificată, iar DACIA eliminată

Milsami, în turul trei
Câștigătoarea celei duble manşe s-a decis în urma executării loviturilor de departajare, deoarece ambele meciuri s-au încheiat la egalitate, scor 1-1. La loviturile de la 11 m, Milsami a fost mai precisă, impunându-se cu scorul 4-2. Intrat pe teren în minutul 90, după eliminarea căpitanului Andrian Negai, Bantâş a parat două penalty-uri.
Declarații
Antrenorul echipei Milsami, Ștefan Stoica a declarat că pe alocuri echipa a avut parte de noroc, dar până la urmă este bucuros că au eliminat un adversar puternic.
Antrenorul echipei din Belarus, Vladimir Juravel a spus că este şocat și nu poate să-și explice cum echipa sa a putut rata atâtea ocazii.
Milsami vs Saint-Etienne
În turul trei preliminar, Milsami va juca împotriva francezilor de la Saint-Etienne, clasată pe locul 5 în ultima ediţie a campionatului Franţei şi care are în palmares 10 titluri de campioană. Dubla manșă este programată pentru 1 şi 8 august.
Dacia a fost eliminată
O altă formaţie din Moldova, Dacia Chişinău părăseşte Liga Europei. „Lupii galbeni” au câştigat returul de acasă cu Cernomoreţ Odesa, scor 2-1, rezultat insuficient însă pentru a merge mai departe. În tur, Cernomoreţ a câştigat cu 2-0.
Cea mai mare performanţă a echipelor moldoveneşti în Cupele Europene a fost obţinută de Sheriff Tiraspol. În sezoanele 2009 şi 2010, tiraspolenii au evoluat în grupele Ligii Europa.
TIMPUL.MD (D.G.) via IPN