Politică

Minciuna PCRM este demascată, Tkaciuk și Voronin încalcă statutul PARTIDULUI

Cine a citit atent Statutul PCRM, cu completările şi modificările înregistrate la 4 aprilie 2008 la MJ, aprobate de Congresul VI (XXIII) al Partidului la 15 martie 2008, va găsi acolo ceva foarte interesant. Adică, vor găsi că PCRM pledează pentru Integrarea Europeană, pentru reformarea ţării şi societăţii în conformitate cu standardele democratice juridice, economice şi sociale.

Această prevedere în Statutul nu este o glumă, este o prevedere legală indicată în propriul act de constituire, aliniatul 5, înregistrată la Ministerul Justiției. În aliniatul 2, Statutul mai indică că PCRM este un partid politic de tip european.

Cu toate că în Statutul este indicat parcursul european, comuniștii se pregătesc în prezent pentru răsturnarea situației, în special răsturnarea posibilității legale de a semna la Vilnius documentele importante pentru dezvoltarea țării. Comuniștii s-au angajat, prin documentul lor de constituire, că vor pune umărul la prosperarea Moldovei, însă se vede că este exact invers.

Acum mai vedem că, pentru ași atinge scopul de a fi scoși din lista neagră a Kremlinului, se bizuie pe instabilitate și dezordine în întreaga țară, începând cu Parlamentul, mergând peste toate interesele naționale și prevederile documentului care stă la baza partidului lor.

Azi, pentru ași arăta dezmățul, ascuns sub umbrela democrației (cuvânt străin lor), comuniștii au cerut ca Parlamentul să influențeze, adica cineva din conducerea Legislativului să comită o infracțiune condamnabilă, asupra Moldova 1, ca postul să transmită LIVE tot circul și să fie preluate imagini de alte surse media, în special de presa rusă.

Tot azi am văzut circul organizat, la cererea comuniștilor, în ceea ce privește audierile în cazul BEM și AIC. Aceștia, conduși de Mark, nu vor altceva decât să destabilizeze, să bage în capul telespectatorului și spectatorului că ei au dreptate, iar restul nu.

Au organizat niște audieri, dar s-au bătut singuri pe ei, pentru că Arapu, ministrul de la finanțe, a punctat foarte bine când a informat că pentru capitalizarea BEM au votat inclusiv deputații comuniști, iar Guvernul a fost obligat, tot cu votul comuniștilor, ca în termen de 60 de zile să se hotărască în privința Băncii, chiar cu aplicarea pasului aplicat acum o lună.

E clar și trebuie să înțelegem că nu-i interesează pe acești dușmani ai Moldovei situația noastră, a celor care formăm masa electorală. Pe ei nu-i interesează de fapt nimic din ceea ce s-a petrecut la BEM și nici de ceea ce s-a petrecut la AIC.

Au obținut audieri, cum am scris mai sus, dar pentru ei cel mai mare cadou este instabilitatea, totală sau parțială.

Autor: Corneliu Gandrabur
Sursa: vox.publika.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *