Mini summit la Berlin: Troica, Merkel şi Hollande au discutat despre situaţie Greciei, la Berlin
Directoarea generală a Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, şi preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, s-au alăturat cu toată discreţia preşedintelui francez şi celui al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, primiţi la dineu de Angela Merkel, oficial pentru a discuta despre economia numerică.
La finalul reuniunii, cu puţin înainte de miezul nopţii (22.00 GMT), cancelaria germană a informat că participanţii intenţionează "să acţioneze cu mai multă intensitate" în acest dosar şi să rămână "în strâns contact în zilele următoare", atât "între ei, cât şi cu guvernul elen".
În schimb, conform unei surse diplomatice, cei cinci nu au discutat cu premierul grec, Alexis Tsipras.
Potrivit cotidianului Die Welt, cei cinci participanţi au dorit să definească "o poziţie comună" pentru a face Greciei "o ultima oferta", iar prim-ministrul Tsipras "ar fi primit telefon din partea troicai".
Acest summit neaşteptat a avut loc într-un moment în care negocierile trenează între Atena şi creditorii săi, membrii UE şi FMI. Cei din urmă cer reforme concrete pentru ameliorarea competivităţii economiei Greciei şi măsuri de economie bugetară, înainte de a debloca o ultima tranşă de ajutor, de aproape 7,2 miliarde de euro, din planul de susţinere financiară în valoare de 240 de miliarde de euro convenit în 2010.
Vineri, cu ocazia reuniunii miniştrilor de finanţe ai G7, desfăşurată la Dresda, Washingtonul a lansat un apel părţilor implicate "să se mişte", în contextul în care eventualitatea unei incapacităţi de plata a alimentat speculaţiile privind ieşirea Greciei din zona euro.
Grecia şi finanţatorii săi continuă însă să îşi paseze responsabilitatea pentru blocajul actual, mai scrie AFP.
sursa: hotnews.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!