Economie

Ministerul Agriculturii îndeamnă fermierii să-și înregistreze animalele

Prima se numeşte: „Un animal înregistrat – un animal sănătos” şi prevede promovarea Sistemului de Identificare şi Trasabilitate a Animalelor. Iar cea de-a doua campanie se referă la deschiderea Centrului de Apel în Agricultură.

Ministrul Ion Sula a comunicat, într-o conferinţă de presă, că în 2007 în Republica Moldova a fost lansat un sistem de identificare şi trasabilitate a animalelor. Acest sistem funcţionează de 8 ani, dar s-a simţit necesitatea să fie actualizat, ceea ce se şi face acum. Deţinătorul de animale este responsabil direct de sănătatea lor şi, potrivit legii, este obligat ca la naştere, la procurare/vânzare/import să înregistreze animalul în termen de 15 zile în baza de date. Animalului i se face un dosar în cadrul căruia se monitorizează fiecare acţiune pe parcursul vieţii.

Potrivit ministrului, acum multe animale nu sunt înregistrate şi nici nu se duce o evidenţă a lor. În viitor, când se va aplica pe deplin legea, dacă nu vor fi înregistrate animalele, producătorii nu vor putea să le vândă, să le exporte şi să beneficieze de subvenţii de la stat. Ministrul mai zice că acest mecanism va ajuta şi la localizarea şi intervenţia în regim sporit în focarele de boli la animale.

Înregistrarea unui animal costă 15 lei şi se face la filialele Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor.

Cetrul de Apel în Agricultură este creat în concordanţă cu principiul ghişeului unic. Începând de astăzi, 1 octombrie, fermieii pot adresa întrebări specialiştilor acestui centru. Numărul liniei fierbinţi este: (022) 50-20-20, acesta activează de luni până vineri în intervalul 08.00 – 17.00. 

Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *