Social

Ministerul Mediului are un nou secretar de stat. Cine este Aliona Rusnac

Aliona Rusnac, a fost numită secretar de stat a Ministerului Mediului. Ea este expertă națională în domeniul mediului, drepturilor omului, societății civile și bunei guvernări. Decizia a fost luată în ședința de miercuri, 29 martie, a Guvernului. 

Astfel, la Ministerul Mediului a fost suplinită a doua poziție de secretar de stat, prima fiind ocupată de Grigore Stratulat, scrie Ecopresa.md.

Aliona Rusnac are experiență în implementarea proiectelor internaționale privind adaptarea la schimbările climatice în calitate de consultant juridic al Unității Consolidate pentru Implementarea Programelor IFAD.

Potrivit Ministerului Mediului, Aliona Rusnac a fost președinta Asociației pentru Dezvoltare Creativă (Asociația Absolvenților Programelor de schimb finanțate de Guvernul Statelor Unite). Predă disciplinele drept civil, regimul juridic al bunurilor imobile, în limba română și engleză la Facultatea de Drept, Universitatea de Stat din Moldova, coordonatoarea filielei anglofone la aceeași facultate. Absolventă al programului Fulbright Faculty Development (2007-2008) la Facultatea de Drept, Universitatea Hamline, statul Minnesota, SUA și Fulbright Visiting Program (2016-2017), la Facultatea de Drept, Universitatea Southwestern, Los Angeles, statul California, SUA

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *