Actualitate

Ministerul Transporturilor a anunțat că pe traseele din țară se circulă în regim obișnuit

Potrivit Serviciului de presă al MTID, pe parcursul nopții, pentru deszăpezirea traseelor au intervenit 12 autospeciale și 29 de muncitori. Drumarii au utilizarea 86 de tone de material antiderapant. Totodată, a fost suplinit numărul muncitorilor din cadrul Administrației de Stat a Drumurilor „pentru a interveni rapid la curățarea itinerarelor. În prezent, pe toate traseele se circulă fără dificultate și nu există porțiuni de drum pe care circulația să fie sistată”, se precizează într-un comunicat al instituției.

Pe de altă parte, Serviciul informaţii al Aeroportului Internaţional Chişinău a precizat că din cauza ninsorilor abundente se anunță întîrzieri la decolarea și aterizarea curselor spre și din Federația Rusă.

La rîndul său, ofițerul de presă al Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale (SPCSE), Liliana Pușcașu, a menționat pentru agenție că situația este monitorizată 24 din 24 de ore și că pînă în prezent nu au fost înregistrate solicitări pentru intervenția salvatorilor „Conform rapoartelor de ultimă oră din teritoriu, cele mai puternice ninsori au loc în sudul țării în raioanele Cahul, Cantemir, Vulcănești și Căușeni, în centru – la Chișinău, Strășeni, Ialoveni ș.a., în timp ce în regiunea de nord nu au fost înregistrate precipitații”, a afirmat Pușcașu.

În context, primăria municipiului Chișinău a anunțat, printr-un comunicat de presă, că circulația rutieră în oraș se desfășoară conform programului corespunzător, iar drumarii lucrează pentru a curăța atît străzile și trotuarele, cît și curțile blocurilor de locuit. Totodată, serviciile municipale de profil au îndemnat conducătorii auto să ocolească străzile în pantă, în special str. Ganea, str. Timiș, str. Poștei, str. Vadul lui Vodă, str. Paris, str. Căușeni și stradela Uzinelor. De asemenea, șoferii sînt îndemnați să nu parcheze automobilele pe marginea străzilor și la intrările în curțile de bloc pentru a nu îngreuna accesul autospecialelor de deszăpezire.

Inspectoratul Național de Patrulare îndeamnă șoferii fie vigilenți în trafic, să adapteze viteza la condițiile meteorologice pentru a fi evitate accidentele, iar dacă mașina nu este echipată pentru sezonul rece al anului să nu se pornească la drum.

Meteorologii au emis Cod portocaliu de ninsori puternice, viscol și troiene în centrul și sudul țării, în perioada 6-7 ianuarie curent.

Sursa: Moldpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *